Bunatatea Ta

BUNATATEA TA




Bunătatea Ta cea mare, n-are limite-n iubire,
Ai scos din nimicnicie şi pe hoţ şi pe trădător.
N-ai lăsat nici ucigaşul, ca să meargă la pieire,
În nemărginitul Har, ai dat îndurare tuturor.

Ai ales, ca să ne scoţi din mocirlă şi păcate,
Să ne smulgi din neantul, care duce-n moarte.
De bunătatea Ta cea mare, fiecare s-aibă parte,
Ai ales, să speli vina, ce de ceruri ne desparte.

Prin jertfa vieţii Tale în a omului-ntrupare,
Ai lăsat a cerului meleaguri, dar nu-n zadar,
Ai deschis omului calea spre veşnică iertare,
Plin de milă, plin de Har şi de al iubirii jar.

Bunătatea Ta cea mare sufletul meu l-a iubit,
Chezăşie stă crucea, unde sângele Tău a curs,
Unde-n chinuri groaznice, ai fost răstignit.
De-atunci veacuri spre mântuire s-au scurs,

Ajută-mă Doamne, să pricep răscumpărarea,
Să-nţeleg bine jertfa vieţii spre sfinţirea mea,
Să nu se-ndepărteze de mine neprihănirea,
Al veşniciei iubire divină, clar să pot vedea.

Amin!