text Poezii crestine

Biruitori prin Domnul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Biruitori prin Domnul


Avem nevoie toți de Tine
Tu ești un Tată iubitor
Prin viață să pășim cu bine
Cu Tine, mergem mai usor

În drumul care ne așteaptă
Sus, unde-i Patria cerească
Prin Tine ținem calea dreaptă
Și nimeni, n-o să ne oprească

Obstacole vor fi pe cale
Cel Rău la toate e atent
Viclean, are putere mare
Și este, peste tot, prezent

În plasa lui ca să mai prindă
Pe cei slabi și nehotărâți
Ale lui scopuri să-și atingă,
S-adune oameni cât mai mulți.

Nădăjduiește la iertare
De suflete va aduna,
Dar el nu mai are scăpare
Pedeapsa, o va căpăta

Căci multe rele a făcut
De când Pământul stăpânește
Prin el, mulți oameni au căzut
Căci tot ce poate nimicește

E răbdător cum nu se poate
Și ține calea orișicui
Abil, el le cunoaște toate
Și vrea ca toți să fie ai lui

Ușor înșeală omenirea
Să se abată de la Cuvânt
La toți le dorește pieirea
Vrea să le fure Cerul sfânt

Vrea pe toți să-i îndepărteze
De darurile lui Isus
Pe om, vrea să îl detroneze
Să n-ajună-n sfințire, sus

Dar cei din oastea lui Isus
Mereu vor fii învingători
Veșnic vor sta cu fruntea sus
Prin Domnul, sunt biruitori.

Amin

Câmpia Turzii, 19 august 2013

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>