text Poezii crestine

Ascultă Doamne!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Ascultă Doamne glasul meu, ce strigă către Tine,
Mi-e inima mâhnită rău, din pieptu-mi ies suspine
Şi Te mai rog din colţ de lume, din ţară depărtată,
Să mă ridici pe stânca care, mi-ai hărăzit odată,
Căci prea înaltă-i pentru mine şi nu o pot ajunge!

Ascultă Doamne ruga mea în ceasul înserării,
Primeşte-mă în cortul Tău şi nu mă da uitării,
Să-mi fii un adăpost, un turn şi să găsesc scăpare,
Atunci când răul mă-presoar şi vrea să mă doboare,
Căci mult prea grea este povara şi nu o pot învinge!

Ascultă astăzi glasul meu ce tremurat şopteşte,
Priveşte Doamne vâlvătaia ce duhul îmi topeşte,
Eu mă încred mereu în Tine, oriunde m-aş afla,
Căzut în vale, sus pe culme, “Facă-se voia Ta! ”
Căci mult prea mare-a fost căderea şi sufletul îmi plânge!

Ascultă astăzi inima ce bate în cadenţă,
Cu fiecare ticăit, timid strigă: ”clemenţă! ”
Ai pus în ea o Lege nouă, pe buze o cântare,
Ce laudă neîncetat iubirea-Ţi jertfitoare,
Căci ai plătit tribut Isuse, vărsându-Ţi propriul sânge.

Ascultă Doamne gândul meu şi vorba şi tăcerea,
Mi-e imposibil, mult prea greu, sa Îţi descriu durerea,
Ce-o simt şi port în trupul meu, în cuget şi simţire,
Privind la Golgota, Isus, mă umplu de uimire,
Căci flacăra iubirii sfinte, nicicând nu se va stinge!

06/04/11, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>