Aprinde, Doamne, focul sfânt

Aprinde, Doamne, focul sfânt pe-altarul vieţii mele
Primeşte arderea de tot întinsă pe nuiele.
În inima şi-n dorul meu, şi-n toată-a mea fiinţă,
Vreau Duhul Tău să-L simt mereu că-şi face locuinţă.

Nu sunt decât un vreasc uscat când nu Te am pe Tine,
Aprinde, Doamne, focul sfânt, şi pune viaţă-n mine,
Un far luminător să fiu, şi-n mâna Ta, făclie,
Aprinde, Doamne, viaţa mea, ca rugul în pustie.

Prea mult pământ am adunat în sacii de pierzare
Că nu mai pot s-adun nici har, nici binecuvântare.
Isuse, arde-n mine tot ce-i zgură şi mândrie,
Şi să rămână dragostea şi sfânta-Ţi bucurie.

Am tot zidit dar fără rost, nimic nu stă-n picioare,
Căci am zidit cu trestie şi fân fără valoare.
Să ardă-n mine tot ce nu-s comori adevărate,
Şi să rămână aurul nădejdilor curate.

E totul deja pregătit, dar nu e foc pe-altare,
Şi jarul nu vreau să mi-l iau din lumea de pierzare.
O, Duh Preasfânt, primeşte-mă ca jertfă sfântă, vie,
Adu în mine foc din cer, de har şi de tărie.

Pe-un vârf de munte, pe Carmel, aştept şi azi trezirea,
Văpăi şi mistuiri cereşti să ardă putrezirea;
Şi să se vadă-n mine-un foc al dragostei divine,
Că-am fost cu Tine răstignit, şi că trăiesc prin Tine.