Am vegheat doar o clipă

Am vegheat doar o clipă


De-ar fi să vii acum,

când sunt între iarna ambițioasă

și primăvara respinsă de frig,

când sufletul așteaptă în temeri...

De-ar fi să vii,

când pomii nu au frunze dar solii trimiși au înflorit,

culorile lor parcă sfidează gerul aș fi surprinsă.

De ce credem noi, oamenii,

că cerul este darnic doar când e soare

sau zorii-și trimit raze ce mângâie pe cei

care Te-au așteptat în gerul nopții?

Cântările de laudă se aduc,

cu genunchii pe pietrele cele mai tari,

pe care lumea, aproapele și străinii de Tine

ni le aștern.

Lacrimile sunt cele ce țin opaițul fumegând,

chemând pe cei plecați și doriți,

pe cei de-aproape care Te-au îndepărtat.

Am vegheat doar o clipă,

atât mi s-a părut dar îmi înfloriseră crini pe față,

bujorii-și deschiseseră corolele ca soarele dimineții.

Mâinile îmi înfloriseră în migdalul cel verde al cerului

iar inima... era un leagăn al pruncilor părăsiți, bolnavi

și al bătrânilor uitați de cei pe care-i iubeau.

Ar fi vrut ca lacrimile lor să-Ți înflorească la picioare...

Era dimineața unei seri și nopți în care Te chemam pentru noi,

biserică și țară.