text Poezii crestine

Am plâns des sub crucea grea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
Am plâns des sub crucea grea


Eu tânjesc și vreau bun Tată
Să ajung, să Te întâlnesc,
Singur nu-mi doresc vreodată
Să mai fiu, să pătimesc.

Dragostea mea pentru Tine
Nu se poate măsura,
Căci doresc, să-mi fie bine,
Să ajung la masa Ta

Dar vrăjmașul mă pândește
Deloc, nu e obosit
Orice ar face, uneltește,
Să mă atragă negreșit

Îl resping cât pot de tare
Știu că e periculos,
Teamă, de nimeni nu are
Numai de de Cel Sfânt, Hristos.

Piedici pune în calea mea
Fiindcă vrea să mă doboare,
Pacea vrea ca să mi-o ia
Dar cer Doamne îndurare


Îți cer Ție ajutor
Mereu ca să fii cu mine
Ție, bun apărător
Ești singurul ce-mi vrei bine

Crucea ce mi-ai dat, o duc
Căci vreau să fiu mântuit
Bucurii vreau să-Ți aduc
Ca un fiu supus, iubit

Povara mi-e mai ușoară
Dacă ești în preajma mea,
Duhul Sfânt mă împresoară,
Îmi alină inima.

Am plâns des sub crucea grea
Și-al Tău nume l-am chemat,
Ai venit, povara grea
De pe umeri mi-ai luat

N-am să mă pot revanșa
Pentru binele făcut,
Doar să-Ți dau inima mea
Și s-o iau de la început

Eu din drum nu mă opresc
Merg direct spre Cer, cu Tine
Fiindcă Doamne, Te iubesc
Stai Părinte bun, cu mine!

Amin

Câmpia Turzii, 19 noiembrie 2021

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>