text Poezii crestine

Am nădejde și îndrăznesc

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Am nădejde și îndrăznesc

Am nădejde și îndrăznesc
Azi, la Tine Domnul meu
Și Îți spun că Te iubesc
Și Te voi iubi mereu

Să auzi tot ce Îți spun
Căci cu inima rostesc,
Numai Ție mă supun
Din inimă Te iubesc!

Am greșit și am tot greșit
Și de lacrimi, n-am scăpat
Dar eu Doamne, Te-am iubit
Tu ești Tatăl meu cel drag

Nimenea nu e ca Tine
Bun și înțelegător
Ca să-mi vreie mie bine
Doar Tu, Domnul domnilor

Alerg Doamne să fac bine
Celor care asta-mi cer
Ca să Te înduri de mine
Eu în Tine, cred și sper

Știu, o dată voi pleca
Fără nici o ezitare
Iar Tu mă vei aștepta
Cu o bucurie mare.

Cred ca iar vei reveni
Pentru dreapta judecată
Și cu Tine vor porni
Toți cei drepți, fără de pată

Meritul Tău e Isus
Căci păcatul mi-ai iertat
Să ajung la Tine, sus
Unde-i totul pur, curat

Unde nimenea nu poate
Să intre de nu-i chemat
Aici, curate sunt toate
Aici, Tu ești Împărat!

Brațul Tău m-a protejat
Duhul Tău m-a sfătuit
Pentru mine, tot ai dat
Chiar și viața, și-ai murit

Nimenea n-ar fi îndurat
Durerea și răstignirea
Numai Tu căci m-ai iubit
Tu mi-ai adus mântuirea

Glorie, mărire Ție
Prinț al păcii, Prinț ceresc
Pentru a Ta Împărăție
Eu lupt, căci vreau să trăiesc.

Amin

Câmpia Turzii, 26 noiembrie 2022

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>