Am fost ales

Am fost cândva o stâncă tare,
Străjer pe malul unui râu,
Nu îmi păsa de albia care,
Era-n continuă frământare,
Sub valul ce curgea lălâu.

Nici că gândeam la eroziune,
Privind esenţa mea de piatră,
Spuneam că numai o minune,
Mă va putea cumva răpune,
O, ce reflecţie-nfumurată!

Tăcută, unda cristalină
Bătea ritmat în coasta mea,
Eu, fermecat de luna plină,
Priveam spre dâra de lumină,
Ce-n oglindire, tremura.

Apoi, deodată, ca-ntr-un vis,
Mă văd căzut pe fund de mare,
Un fir de praf într-un abis,
Nisip, ieri stâncă, azi proscris,
Bob fără formă şi culoare.

Şi lângă mine, ce-ngrozire,
Atâtea fire de nisip,
Miliarde, număr fără ştire,
Ce-au suferit dezamăgire,
Urmând o viaţă stereotip.

Cin-să gândească la cădere,
La întuneric şi amar?
Trăim doar clipe pasagere,
Robiţi de fals şi de himere
Şi ne trezim într-un coşmar.

Am plâns atunci, văzându-mi starea,
Mândria mea s-a disipat,
Dar… mare har, când Îndurarea,
Mi-a netezit uşor cărarea,
Şi din adânc m-a ridicat.

Am fost ales, o, ce minune!
Să strălucesc şi transformat,
O perlă, scoasă din genune,
Să am un preţ, să am un nume,
Prin Duh Preasfânt, răscumpărat!

Închis o vreme-n carapace,
Avut-am timp să meditez,
Din răzvrătit, sunt plin de pace,
Iubirea sfântă-n mine zace,
Privesc spre cer şi lăcrimez.

19/01/2013, Barcelona- Lucica Boltasu