Am ales calea îngustă

Am ales calea îngustă

Lin Iordan... limpede apă, cer însorit,
Acolo pe mal, noi ne-am întâlnit.
În apa cristalină m-am scufundat,
Isus, să Te urmez pe viață, am jurat!
Atunci m-ai învățat ce-i rău, ce-i bine,
M-ai binecuvântat, m-ai trimis în lume...
Și am trecut prin greutăți, senin și nor,
Zile cu soare... bucurie... și dor...
Când am greșit, sufletul mi l-ai îngenunchiat,
Fruntea la pământ mi-ai aplecat.

Dureros moment când cerul a tăcut.
Prin ceața vremurilor, gândul a răzbătut,
Prin rafalele ploii de încercări, plângând,
Din mugurii speranței amar curgând,
Trufașă ispita și păcatul se așezau pe prag;
Seva vinovăției pe sub pleoape o preling...
Atunci, mi-am făcut cuib în Cuvântul Sfânt
Alegând calea îngustă, de durere pe pământ...
Dar cerul a uns ale mele suspine... (rouă pe iarbă),
Cu untdelemnul-lumină cu gust de smochină.

Când fost-am lovită de viforul greutății,
Ca pasărea rănită am căutat refugii...
Din toate ce mă chemau, Te-am ales pe Tine!
Mi-am tencuit cuib sub streașina privirii Tale.
Bucățile de piatră (umilința!), în mine aruncate,
Le-am cules cu credință, le-am făcut diamante.
În nopți Te-am aștept pe-ale sufletului margini,
Mă agățam de ale lunii și stelelor franjuri...
Orizontul am strâns în brațe, cu drag,
Suspinele târzii ascund în el și plâng...

Târziu, azurul biruinței în mine pâlpâie...
La poarta cerului bat, cer îndurare.
De multe ori viața m-a îmbrăcat în rece.
Un icnet... Zvâcnesc în mine speranțele,
Popas fac, mă ascund sub albastra cupolă.
Te rog, lasă-mi poarta cerului deschisă...
Casa mi-e cuibul în nișa din stâncă.
Spre răsărit mă plec cu tristă rugă
Cu mâinile întinse, aproape sunt de infinit,
Cu drag, în zori, Îți mulțumesc și-Ți cânt.

Nu mă lăsa să mă rostogolesc în adâncime...
Când greutățile lovesc, leagă-mă de Tine!
Din Cuvânt, cu sete sorb puterea divină:
Izvor ce curge de sub Tron, Apa Binecuvântată.
Din întinsul albastru, privirea bea apa norilor,
Povața sfântă, hrana cerească, mierea munților.
Roadele Duhului Sfânt ascund în lada din suflet;
Multe speranțe, suferințe gem în vasul de lut...
Chinuit sipetul din mine unde zac ani, clipe, zile,
Tot tânguitul chemărilor în rugăciune.

Îmi port cufărul iubirii și crucea netăiată
Ca să-mi plătesc momentele de neascultare.
Anii trecutului i-ai transformat în nestemate,
Un gram din ele să-mi plătesc fiecare greșeală.
Mă încing de azi în brâul credinței și-n ascultare!
Te aștept... Isus! ... Nu mă uita când vii în Vale! ...
Sunt pregătită să Te însoțesc la Sfânta Sărbătoare! ...
Tu Mire! Eu Mireasă venită din suferința Mare! ...
Ce Te-a urmat cu credință pe drumul de jale,
Cu dor aprins să trăiesc lângă Tine - Viața Viitoare.


Pattada/03/10/2020