Ale vieţii taine

S-au fluturat ochii în zare
Lin aripile unduind
Şi căutând cu încântare
Să vadă norii încet păşind

Pe pala vântului măreaţă,
Ca sus pe ei, vis călător,
Să îşi arate a lui faţă
Însăşi al vieţii Creator.

Plăpânda, dulcea arătare
Din conţinut s-a revărsat
Şi a umplut întreaga zare,
Căci nu pe nor s-a arătat

Ci viaţa întreagă a umplut
Şi, din ce-i viu, glasu-a strigat:
„Sunt Eu ce totul am făcut
Şi în toate m-am revelat,

Deci să mă vezi dacă doreşti
Apleacă-ţi iar în jos privirea
Spre iarba pe care păşeşti,
Ca să îi poţi simţi trăirea,

Şi astfel, de iarbă învăţat
Ascultă al apei glas uşor,
Căci susurul ei neîncetat
Poartă al meu slăvit fior".

Apoi, doar apa a vorbit
Privirilor ce-au fost plecate,
Şi să înveţe au reuşit
Toţi ale vieţii taine toate.

Fiindcă în apă le-a aşezat,
Ca ea, a vieţii vii esenţă,
Să aibă stropu-apreciat
De toţi ce stau în existenţă.