text Poezii crestine

Acolo-am fost cândva și eu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Părinte drag, Părinte bun,
Viața mea în mâini Îți pun,
Alină-mi dorul pentru cer
Şi dă-mi putere ca să sper,
Nu vezi Tu lacrima căzând
Şi pasu-mi apăsat călcând?
Cât lași pe roată carnea mea?
Mai ai de modelat în ea?

Mă doare Tată, zilnic plâng,
Aș vrea la Tine să ajung,
Să nu mai sufăr iar și iar,
Crezând că totu-i în zadar,
Să mă ridici pe brațul sfânt,
Să cureți tot ce e pământ,
Să mă îmbraci cu slava Ta,
Uniți să fim de-a pururea.

Părinte Sfânt, Parinte drag,
Din lacrimi fă azi un șireag,
Așează-le la pieptul Tău
Și izbăvește-mă de rău,
Tu știi Iubitul meu că vreau,
Pe calea strâmtă ca să stau,
Dar sunt lovit, împins să cad,
Chiar dacă-s drept ca și un brad,

Și mă-ncovoi sub biciuiri,
Dușmanul râde din priviri,
Vrea ca să umblu prin pustiu,
Dar eu îi spun că Tu ești viu,
"Viu este Domnul! Bun și sfânt,
Curând veni-va pe pământ
Și mă va lua pe veci cu El,
Slăvit să fii Emanuel!"

Părinte bun, Părinte Sfânt,
Îți mulțumesc pentru Cuvânt,
Pentru Isus ce S-a-ntrupat
Și pentru Duhul Sfânt lăsat,
Trimis aicea printre noi,
Ca să sădească-n om altoi,
Un lujer sfânt, curat din cer,
Ce calcă dârz pe efemer,

Căci la Golgota răstignit
Și pentru mine a murit,
Isus Cristos, Om-Dumnezeu,
Acolo-am fost cândva și eu,
Tâlhar la moarte condamnat,
Dar m-am căit, am implorat:
"Mă iartă Doamne bun și Sfânt,
Știu, merit ca să fiu mormânt,

Nu Tu! Ești Fiu de Împărat!
Eu merit să fiu blestemat
Și atârnat pe lemn de-osândă!"
Şi auzii o voce blândă,
Cum îmi dă binecuvântarea,
Ca să cuprind cu ochii zarea,
Să mă încred, să știu, să sper,
Că în curând voi fi în cer,

La dreapta Tatălui, cu El,
Isus Mesia, Blândul Miel,
Unde nu voi mai ști de plâns,
De lacrimi, ofuri ce am strâns,
De greutăți ce am purtat,
Cât de pământ am fost legat,
Acolo-n sânul lui Adam,
Voi fi primit un nou, sfânt hram,

Pecetluit cu Duhul Sfânt,
Pe veci voi fii în legământ,
Cu Dumnezeul Trinitar
Și-nnobilat, un nou hotar
Voi colinda cu ceilalți sfinți,
Cu îngeri, printre terebinți,
Măslini și dafini, intonând,
Bun este Domnul! Sfânt, Sfânt, Sfânt!

01/09/2015, Barcelona -Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Lauda si inchinare

Kívánom
KívánomSzeretném, ha nyelvem mindig tudna dicsérni téged, Uram,Ismételve az Igét, szentségben megváltoztatja az életet.Sokan kérdeznek a szívbeli hitemről, Uram.Fantazmagórikus álomnak tartják, vénass... Citeste mai mult >>
Duminica Tomii
Domnul meu și Dumnezeul meu...Eu n-am pus degetul pe coastăCa Toma. Și iubirea noastrăNu-i aluat de fariseu...Domnul meu și Dumnezeul meu...Nu cunoșteam, precum tulpina,Ce-i adevărul și lumina.Eu nu e... Citeste mai mult >>
Mă copleșești cu marea-ți bunătate
Mă copleșești cu marea-ți bunătate,Îmi porți de grijă-n fiecare zi,Ești Dumnezeul meu ce totul poate,Eu nu mă las de Tine orice-ar fi.În odăița mea în rugăciune,Mă plec smerit și Ție mă închin,Cu Tine... Citeste mai mult >>
Cântă frate...cântă soră...
Cântă soră... cântă frate Celui veșnic Împărat!Celui ce de sus din ceruri te-a păzit și te-a vegheat...Cântă! Slava e a Lui și e plin de îndurareCăci mai lasă peste noi har și binecuvântare!Cântă soră... Citeste mai mult >>
CUPRINSĂ E ZIUA
CUPRINSĂ E ZIUACuprinsă e ziua de arșița veriiCe cu iuțeală în zare se-ntinde,Iar în amurg boarea dulce a seriiDuios văzduhul în brațe îl strânge.În liniștea blândă a nopțiiPe cer mândra lună se-avânt... Citeste mai mult >>
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂ
PLUTEȘTE IZ DE PRIMĂVARĂPlutește iz de primăvară,Răspândindu-se agalePeste munte, peste vale,Presărând mii de petaleÎn covor pe-ntreaga țară.Natura renaște iară.Glasul florilor din ramuriCu blândețe n... Citeste mai mult >>
DORESC SĂ FIU
DORESC SĂ FIUDoresc să fiu cum Tu mă vrei,Să am o inimă curatăȘi Ție pe deplin predată,Căci am o țintă și-un temei:Eu vreau, când vii ca să mă iei,Precum un stol de porumbeiSă zbor spre Țara Minunată.... Citeste mai mult >>
Dragostea
Dragoste, izvor de viaţăFericită şi curată,Râu aducător de sevăPentru roada-mbelșugată.Fructe-n ramurile sfinteAltoite cu-ndurare,Prin vâltoarea suferinţeiPentru binecuvântare.Dragoste, izvor de paceP... Citeste mai mult >>
Iubirea, fructul cerului
Când vin necazuri peste mineCa tăvălugul zdrobitorVreau să m-ascund Isuse dragÎn brațul Tău vindecător.Să stau tăcut o veșnicieȘtiind că vorba-i de prisosDoar inima să-mi bată, vie,Într-un torent impe... Citeste mai mult >>
Mulţumesc!
Mulțumesc c-ai fost cu mineCând de toți am fost uitat...Mulțumesc că în furtunăM-ai păzit și m-ai vegheat...Mulțumesc că a mea viațăAre preț în ochii Tăi...Mulțumesc că ești cu mineSus pe culmi și jos... Citeste mai mult >>