text Poezii crestine

Priveghi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simona Lucescu
Priveghi

Nu-i bătrânețea garantată
Pentru nici unul care s-a născut
Viața e o enigmă, dar ni dată
E-o ecuație cu variabile-n necunoscut.

E-un har ca să trăiești până la bătrânețe
De ce-i așa? O știe Dumnezeu…
De aceea bucură-te chiar din tinerețe
Evaluează-ți azi umilul eu.

Oricât bătătorite mâinile, pe piept sunt puse
Nimic nu luăm în ele, oricâte am avea
Averile și posesiunile la cap nu vor fi puse
Când sufletul spre ceruri zborul va lua….

Ce învățăm la orice înmormântare! ?
Că suntem efemeri pe-acest pământ
Timpul răscumpără, fii vrednic în lucrare
Ne naștem, dar pe rând ajungem In mormânt.

Învață-mă să-mi număr zilele și anii
Și fericit spre ceruri să tânjesc iubind
Cu-aproapele în pace să îmi dau strădanii
Ce mie mi-ar plăcea să fac la altul eu oricând.

Ajută-mă să fiu ca Tine în umblare
Un leader care se jertfește conștient
Căci Tu dai omului talentul și chemare
Ajută-mă-n umblare să fiu eficient.

Nimic de Tine n-o să mă despartă
Tu care gândul meu ascuns mi-l și cunoști
Fără credință viața e deșartă
Dar gândul bun cu fapta le unești.

Ferice e de cel ce moare în credință
Căci Fața Ta pe malul celălalt el va vedea
Prin muncă, dăruire, sârguință
Cu toții ne dorim pe dragii noștri a-i revedea!

Mă uit la mort și-apoi mă uit la mine
Nu știu de care să îmi fie mai mult milă
Căci mortul este acuma în cer cu Tine
Dar eu pe-acest pământ cu gălăgia din surdină…. .


22 Noiembrie, 2021
Simona Lucescu


Cele mai recente resurse scrise - Inmormantare

Eu plec în cer, la Domnul!
Dacă, trecând din viață, aș fi ajuns în iad,Departe de cunună și de-al cerului vad,Ați fi avut motive să plângeți după mine,Omul căzut de-a pururi în veșnice ruine...Dar, stând chiar la hotare, între... Citeste mai mult >>
Astăzi intru în ceruri!
Cărarea mea spre ceruri este încețoșată,E semn că mă apropii de culmea cea mai 'naltă!Căci muntele acolo e-mpresurat de norice-nvăluiesc ca-n taină intrarea în splendori!În ceața lor cerească mă simt... Citeste mai mult >>
Astăzi mai ai o șansă!
Alergi grăbit prin lume și mult te mai zoreștiSă îți aduni avere, să te îmbogățești.Ți-ai cumpărat o casă să locuiești în eaDar mai vrei încă una, spre-a diversifica.Mai mergi și-ntr-o vacanță pe-o in... Citeste mai mult >>
Așteaptă-mă ACASĂ!
Tu vei pleca la Domnul, sus, înaintea mea,C-așa ți-a rânduit El zilele-n Cartea Sa!Sătul ești de durere și de acest Pământ,Tânjești s-ajungi acasă, în cer, pe plaiul sfânt!Iar chipul tău radiază acum... Citeste mai mult >>
Te-ntoarce, fiu rătăcitor!
Tu crezi că are importanțăCe nume ai jos, pe Pământ,Că banii doar au relevanță,Că doar prin ei ai siguranță,Căci îți deschid cărări oricând!Totuși, te-nșeli atât de-amarnic:Drumuri spre cer nu-ți poți... Citeste mai mult >>
Te-aștept acasă, sus, în cer!
De mult noi nu ne-am mai văzut, o știi și tu prea bine,Știe și bunul Dumnezeu că-mi este dor de tine!Și aș fi vrut să ne-ntâlnim, să ne vedem în fațăDar azi, spre seară nu mai pot, ci doar la dimineaț... Citeste mai mult >>
Golul din inimă
Un gol de care n-am știutSe-nghesuie în inima mea, ce credeam că-i plină,Un dor necunoscutInundă sufletul meu,care azi suspină.Cioburi de amintiri se aștern peste zăpada înghețată,Care nu știu de se v... Citeste mai mult >>
A mai plecat la Tatăl încă-un suflet
Pentru un suflet drumu-i la finalȘi alergarea astăzi s-a sfârșitCăci l-a chemat din slavă DumnezeuÎn locul ce în cer i-a pregătit...Acum se duce-acasă, la odihnăȘi tot ce-a strâns în urmă va lăsaNu va... Citeste mai mult >>
Când clipa trecerii...
Când mă-nștiințezi că zorii veșnicieiAproape-s și c-o să-mi strămuți ființa,Mi-aș vrea culeasă roada hărnicieiȘi nu să-mi plâng atunci nepocăința.Când o să-mi spui că-i timpul de plecare,Aș vrea să Te... Citeste mai mult >>
Căi de dor
Uita-va al meu suflet pelinul despărțiriiȘi rana de pe urma atâtor căi de dor,N-or mai încinge bolta tenebrele-asfințirii,Pe plaiul nemuririi nu va umbri un nor!Nu vor mai fi torente de lacrimi izvorâ... Citeste mai mult >>