Omul ce-a umblat cu Domnul are un măreţ apus (Gen. 5.24; 2 Împ. 2.11)

Omul ce-a umblat cu Domnul are un măreţ apus (Gen. 5.24; 2 Împ. 2.11)
de Mihail Dimitriu, scriitor creștin (poet și prozator)

Omul viu poartă în dânsul al său suflet şi-al său duh, (1 Tes. 5.23)
Ce la moarte părăsi-vor trupu-ndată prin văzduh. (Gen. 25.8,17; 35.18,29; 1 Împ. 19.4; Iov 14.10)
Cele două părţi distincte care se găsesc în trup, (Is. 26.9; Evrei 4.12)
Niciodată existenţa, ele nu şi-o întrerup. (Luca 16.19-31)

Duhul omului ce moare se-ntoarce instantaneu, (Iov 34.14; Ecl. 12.7; Luca 23.46; F. A. 7.59-60)
La Acela ce-l crease, care-I bunul Dumnezeu. (Num. 27.16; Ps. 31.5; Zah. 12.1)
Sufletul celui ce moare părăseşte trupul său, (Luca 12.20; 21.26; F. A. 5.5,10)
Şi el va ajunge-ndată, fie-n cer, fie-n loc rău. (1 Sam. 25.29; Prov. 15.24)

Omul ce-a umblat cu Domnul are un măreţ apus; (Gen. 5.24; 2 Împ. 2.11; Evrei 11.5)
Sufletu-i e dus de îngeri sub altarul cel de sus. (Luca 16.22; Fil. 1.23-24; Apoc. 6.9; 8.3; 9.13; 20.4)
Pentru străduinţa-i sfântă, în Domnul de-a fi aflat, (Fil. 3.7-11; 1 Tes. 4.14)
Când pământul părăseşte, sufletu-i e mângâiat. (Luca 16.25)

Pentru omul fără Domnul, după moarte rău va fi; (Luca 16.24)
Sufletul ce rău trăit-a, în chinuri va poposi. (Luca 16.23)
Cei ce au trăit întocmai dup-al Domnului model, (Ioan 15.1-6; 1 Ioan 2.6; 4.17)
Nu vor muri niciodată, căci s-au încrezut în El. (Ioan 3.16; 5.24; 11.25-26)

Orice suflet ce există, e pierdut ori mântuit, (Ezec. 18.4,20; Matei 10.28; 16.26; Iacov 1.21; 5.20; 1 Petru 1.9)
Cel pierdut, este de Domnul, pe vecie despărţit. (Matei 7.23; 25.41; Luca 13.27)
Iar sfântul al cărui suflet e de Domnul mântuit, (Ps. 35.9; 116.4; Ezec. 14.14,20; 1 Petru 1.22)
Va rămâne-n veşnicie, doar de Dumnezeu lipit. (1 Sam. 25.29; Ps. 63.8; 66.9; Ezec. 18.27; 1 Petru 4.19)

De credinţa ţi-e reală, moartea va fi-n slujba ta, (Ioan 11.25-26; 2 Cor. 13.5; 1 Tim. 1.5; 2 Tim. 1.5; Tit 1.13; 2.2)
Şi în veşnica-ţi fiinţă, frică n-o mai exista. (Ioan 3.36; 5.24; Rom. 8.15; 2 Tim. 1.7; Evrei 2.15; 1 Ioan 4.18; 5.13; Apoc. 21.8)
În cetatea cea iubită, slava te va-nconjura; (Rom. 8.17,30; Apoc. 21.2-4,10-27; 22.1-5)
Când lupta va fi sfârşită, tu cunună vei purta. (1 Cor. 9.25; 1 Tim. 1.18; 6.12; 2 Tim. 4.7-8; Iacov 1.12; 1 Petru 5.4; Iuda 3; Apoc. 2.10; 3.11)

De mai poţi avea suspine, mai ai suflet, duh şi trup. (1 Tes. 5.23)
Cele trei, când moartea vine, uniunea şi-o-ntrerup. (2 Cor. 5.1)
De-ai trăit unit cu Domnul, sfinţi străjeri te însoţesc, (1 Cor. 6.17; Luca 16.22)
Îţi salută biruinţa şi spre cer ei te pornesc. (Luca 16.23,25)