text Poezii crestine

O mamă ce-a lăsat in urmă...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pavel Mariana-Florica
O mamă ce-a lăsat in urmă...



Dupa o lungă suferinţă
Plecă şi sora dintre noi
A suportat-o cu credinţă,
Privind spre viaţa de apoi.

Durerea grea când o răpuse
Răbda şi nu se revolta.
Zicea oftând: "Doamne Isuse!"
Apoi in rugă se-afunda.

O vorbă de apreciere
Avea, să spuna orişicui
Uitând parcă a ei durere,
Trăind spre slava Domnului.

Dacă vedea in noi greşeală ,
Spunea direct, nu menaja
Pe nimeni, însă la iveală
Tot adevărul iî scotea.

Dar n-o spunea ca să rănească,
Ci-n dragoste înfăşura
Tot, ca şi în ceilalţi să crească
Dorinţa de-a nu supăra

Pe Domnul sfînt, cu viaţa noastră,
Ci de-al iubi, de-a-l asculta.
Pe-oricine-l ajuta să crească,
Îl ridica, -l-încuraja.

Întotdeauna sfaturi bune
Apropiaţilor dădea
Îi învăţa ca să adune
Doar ce e bun,-i-mbărbăta.

Aşa precum stând în lumină
Vezi orice pată pe veşmânt
Şi în prezenţa dânşii, lină,
Simţeai că doare un cuvânt

Care l-ai spus fără să cugeţi,
Sau vorba nu ţi-ai respectat.
Simţeai că trebuie să cureţi
Tot ceea ce te-a întinat.

Iar pentru că numai credinţa
Şi doar ce-i sfânt o-nsufleţea,
Creştea şi in ceilalţi dorinţa
Pe Dumnezeu de-al asculta.

O artă binecuvântată
Avea in felul ei de-a fi
In aşa fel, că niciodată
Nepăsător nu puteai fi

Faţă de Domnul, ce te-ajută
Şi faţă de iubirea Sa.
Te motiva să ai mai multă
Credinţă, ca să poţi lupta

Cu greul vieţii, cu povara,
Ori cu necazul ce-l aveai.
Simţeai că vine primăvara,
Prin orice aspre ierni treceai.

A fost un stâlp de rezistenţă
-N familie, in casa sa,
Dar şi-un exemplu de credinţă
Pentru toată biserica.

Casa i-a fost mereu deschisă,
Cu drag pe oaspeţi ii primea;
Lucrarea ei ramâne scrisă
La Dumnezeu, in casa Sa.

Iar Domnul ii va da răsplată
Şi ca şi Dorca, va-nvia.
In ţara binecuvântată
Cu Domnul, pentru veci va sta.

Mulţi dintre cei ce sunt de faţă
Vor păstra amintirea ei
Ca pe-o senină dimineaţă,
O-ntruchipare-a dragostei

De fraţi, dar şi de adunare,
De tot ce-i drept şi-adevărat.
De-aceea, azi, pe toţi ne doare
Că sora noastră a plecat.

O mamă ce-a lăsat în urmă
Copii destoinici, deosebiţi,
Dar şi-a dorit ca-n sfânta turmă
A Domnului Isus să fiţi,

Copii ai ei! Ştim ce durere
Aveţi, că mama nu mai e.
Dar Domnul vă va da putere
Ca să vedeţi mai limpede

Că drumul marii ei credinţe
E-un drum ce trebuie urmat.
Domnul vă dea sfinte dorinţe
De a-l urma ne-ntârziat.

Ajută-i, Doamne, şi nepoţii
Să creadă-n Domnu-Isus şi ei
Ca să se bucure cu toţii,
Să fie in prezenţa ei

Când va veni odată clipa
Plecării, căci toţi vom pleca!
Ajută-i, Doamne, sub aripa
Ocrotitoare,-a Ta să stea.

Să creadă în Mântuitorul,
În jertfa Sa de pe calvar
Căci El ne iartă tot trecutul
Şi mântuire ne dă-n dar.

De-aceea a murit pe cruce
Domnul Isus, pe Golgota
Celor ce cred, iertare-aduce
Fă, Doamne, cu noi toţi aşa!

24 oct. 2009

Cele mai recente resurse scrise - Inmormantare

Eu plec în cer, la Domnul!
Dacă, trecând din viață, aș fi ajuns în iad,Departe de cunună și de-al cerului vad,Ați fi avut motive să plângeți după mine,Omul căzut de-a pururi în veșnice ruine...Dar, stând chiar la hotare, între... Citeste mai mult >>
Astăzi intru în ceruri!
Cărarea mea spre ceruri este încețoșată,E semn că mă apropii de culmea cea mai 'naltă!Căci muntele acolo e-mpresurat de norice-nvăluiesc ca-n taină intrarea în splendori!În ceața lor cerească mă simt... Citeste mai mult >>
Astăzi mai ai o șansă!
Alergi grăbit prin lume și mult te mai zoreștiSă îți aduni avere, să te îmbogățești.Ți-ai cumpărat o casă să locuiești în eaDar mai vrei încă una, spre-a diversifica.Mai mergi și-ntr-o vacanță pe-o in... Citeste mai mult >>
Așteaptă-mă ACASĂ!
Tu vei pleca la Domnul, sus, înaintea mea,C-așa ți-a rânduit El zilele-n Cartea Sa!Sătul ești de durere și de acest Pământ,Tânjești s-ajungi acasă, în cer, pe plaiul sfânt!Iar chipul tău radiază acum... Citeste mai mult >>
Te-ntoarce, fiu rătăcitor!
Tu crezi că are importanțăCe nume ai jos, pe Pământ,Că banii doar au relevanță,Că doar prin ei ai siguranță,Căci îți deschid cărări oricând!Totuși, te-nșeli atât de-amarnic:Drumuri spre cer nu-ți poți... Citeste mai mult >>
Te-aștept acasă, sus, în cer!
De mult noi nu ne-am mai văzut, o știi și tu prea bine,Știe și bunul Dumnezeu că-mi este dor de tine!Și aș fi vrut să ne-ntâlnim, să ne vedem în fațăDar azi, spre seară nu mai pot, ci doar la dimineaț... Citeste mai mult >>
Golul din inimă
Un gol de care n-am știutSe-nghesuie în inima mea, ce credeam că-i plină,Un dor necunoscutInundă sufletul meu,care azi suspină.Cioburi de amintiri se aștern peste zăpada înghețată,Care nu știu de se v... Citeste mai mult >>
A mai plecat la Tatăl încă-un suflet
Pentru un suflet drumu-i la finalȘi alergarea astăzi s-a sfârșitCăci l-a chemat din slavă DumnezeuÎn locul ce în cer i-a pregătit...Acum se duce-acasă, la odihnăȘi tot ce-a strâns în urmă va lăsaNu va... Citeste mai mult >>
Când clipa trecerii...
Când mă-nștiințezi că zorii veșnicieiAproape-s și c-o să-mi strămuți ființa,Mi-aș vrea culeasă roada hărnicieiȘi nu să-mi plâng atunci nepocăința.Când o să-mi spui că-i timpul de plecare,Aș vrea să Te... Citeste mai mult >>
Căi de dor
Uita-va al meu suflet pelinul despărțiriiȘi rana de pe urma atâtor căi de dor,N-or mai încinge bolta tenebrele-asfințirii,Pe plaiul nemuririi nu va umbri un nor!Nu vor mai fi torente de lacrimi izvorâ... Citeste mai mult >>