La o îngropăciune

Peste sicriu-n care-nchidem poate veșnic
o sfântă prietenie crescută-n lovituri
îmi plânge-ndurerarea cu lacrimi ca pe sfeșnic
rășina bietei inimi cu mii de tăieturi.

Pătrunsu-mi-a durerea adânc la rădăcină
ca gura de secure în trunchiul de stejar
și doare dezbinarea, o frate de tulpină,
căci ne-a-nfrățit odată același unic jar.

Sub lespedea uitării de-acum se-nmormântează
un drum din cale-afară de sfânt și de frumos
iar sufletele noastre de el se depărtează
în sus luând-o unul, iar celălalt în jos.

Dar îți aduc aminte cînd dragostea se curmă
și rupem unitatea, cu vină, amândoi:
- bănuții amintirii îngroapă-ți-i în urmă
să-ți mai plătești vreodată cărarea înapoi.