Doar un străjer ajuns acasă

Departe de Pământ, de lume, de lacrimi, chinuri și dureri,
Printre planete, printre astre, zboară ca gândul către cer
Două săgeți mari de lumină care perfect legate par:
Sunt îngeri ce aduc în slavă un rod al jertfei din Calvar.
La mijloc stă răscumpăratul și nicidecum nu-i vine-a crede
Că nu fu lepădat în gheenă și că purtat spre rai se vede!
Urcând fulgerător spre glorie el simte un parfum de flori
Și-aude cânturi de sfinți îngeri: semn că se-apropie de splendori!
O, da! Așa e! Căci zărește sfântul oraș pe culmi de vis și într-o clipă el ajunge în fața plaiului promis!
Dar porți înalte-i stau în față. ."oh, oare cum se vor deschide? . ."
Se-ntreabă-acum sărmanul suflet venit din văile aride. .
Răsună deodat' o voce ce parcă umple-ntregul cer:
-Vă ridicați, voi, porți eterne, să intre încă un străjer!
Iar porțile gloriei sublime precum un fulger se deschid
Și pentru cel venit din jale celeste brațe se întind!
Cade-n genunchi răscumpăratul căci vede urme de piroane
în mâinile care îl cheamă: -Mult prea nevrednic sunt eu, Doamne!
Armura mea este zdrobită, veșmintele-mi sunt zdrențuite,
Iar Tu ești Însuși puritatea, Lumina Țării infinite!
O, Domnul meu, n-am niciun merit! ... ce sunt eu de privești la mine? ...
Cum aș putea să stau la masă aici, cu sfinții și cu Tine? ...
-Aduceți-i o haină albă ca să îl îmbrăcați cu ea!
Îi puneți un inel în deget și-i dați sandale ca de nea!
Și-apoi aduceți-l la masă pe cel care mi-a fost străjer
pe meterezele cetății, dar care-acum sosit e-n cer!
O, dragă suflet, nu te teme, căci pentru tine am plătit
pe crucea grea un preț de sânge, ca tu să poți fi mântuit!
Iar azi ai trecere la Tatăl și parte-n slăvile cerești
Prin a Sa dragoste măreață
și-nvrednicit prin ea doar ești!
Căci nimenea nu este vrednic prin sine însuși de iertare
Decât prin dragostea de Tată și prețul de răscumpărare!
(Și-acum, de sus, o haină albă peste răscumpărat coboară
Și sfinte mâini cu ea-l îmbracă în timp ce el se înfioară):
-O, Domnul meu iubit, Rabuni, sărac sunt pentru-a-Ți mulțumi
Că m-ai primit chiar și pe mine, un biet sărman, în veșnicii! . .
Doar un străjer ajuns acasă, prin jertfa Ta, astfel sunt eu,
Prin Tine voi trăi de-apururi și-L voi vedea pe Dumnezeu!
Rămână dar durerea-n vale, căci de acum, o veșnicie,
Îți voi cânta în mii de coruri: mărire Ție, slavă Ție!
(Și-cum vezi cerul cum se-nchide.
Și porțile se-nchid, și norii.
Străjerul e primit la masă, se-aud cântări în largul zării!
Nimic din tot ce fu în lume nu mai contează pentru el,
De-acum el este la odihnă, în bucurii, acasă-n cer!)
*
Îmi închid ochii pentru-o clipă: de ce să nu visez și eu
că pot și eu intra-n odihnă, prin sfântul Miel, la Dumnezeu?
De ce să n-am și eu nădejde că și eu pot ajunge-n cer,
Că pot la masă sta cu sfinții,
chiar de sunt doar un biet străjer?
Nevrednic sunt, o știu prea bine,
Însă mă prind de Harul Său
cum face un cârcel din vie, să nu cad în veșnicul hău!
Doar un străjer ajuns acasă aș vrea să fiu cât mai curând,
Să mă-ntâlnesc cu toți iubiții ajunși deja pe plaiul sfânt!
"Ajută-mă, Doamne Isuse, să fiu mereu al Tău străjer,
Ca mai apoi, vrednic prin Tine, să pot intra și eu în cer!
Să pot și eu în haine albe în coruri mii să Te slăvesc
Căci m-ai învrednicit ca veșnic să stau la pieptul Tău ceresc!"