Cei ce-odihnesc în Domnul

Cei ce-odihnesc în Domnul, nici unii, n-au murit
ci dorm frumos ca după o muncă fericită
pe chipul lor cel veșnic e-un zâmbet strălucit
lăsat de datoria cu dragoste-mplinită
- cei care mor în Domnul au chipul strălucit.

Priviți acum, când drumul la capăt le-a ajuns
cât de măreț e cerul în care ei intrară
în sfintele lor urme ce soare-a fost ascuns
și cât de sfinte urme prin lume ei lăsară
- cei care mor în Domnul în soare s-au ascuns.

... Nu-ți pese de viață, ostaș al lui Hristos
o clipă nu sta-n cumpăt a ți-o jertfi iubirii,
nu-i mausoleu pe lume slăvit și glorios
cât cel în care-Și nalță Isus Hristos martirii!
- cei care mor în Domnul au cerul glorios.

Nu-ți pară rău de moarte viteaz al lui Isus
căci moartea-i clipită dar slava-i nemurire
nu înaintea morții, ci după ea ți-a spus
Hristos că te așteaptă a slavei răsplătire
- cei care mor în Domnul au slava lui Isus.

Cei care mor în Domnul - și pentru El, sunt vii
mai vii ca toți eroii oricăror alte sfere
ei strălucesc pe-ntinsul întregii Veșnicii
cu slava-n care-i nalță Întâia Înviere...
- cei care mor în Domnul în El sunt veșnic vii.