Ce minunată zi a revederii!

Ce minunată zi a revederii!

Ce minunată zi, a revederii!
Cu Cel ce cîndva, l-am lăsat plîngînd,
Părinte Minunat, al îndurării,
Ce stă de-atunci, în poartă aşteptînd.

Cînd m-a zărit, venind departe-n zare,
A alergat, să-mi iasă înainte,
Era zdrobit, de-atîta aşteptare,
În inima-i miloasă, de părinte.

Avea în ochi, sclipiri de bucurie,
Şi lacrimi, ce-i curgeau de fericire,
Căci parcă, aştepta de-o veşnicie,
Pe fiul ce umbla în rătăcire.

Întoarcerea la tatăl cu căinţă
La traiul minunat, de altădată
Mi-a transformat întreaga mea fiinţă
Nu mai sînt rob, sînt fiu căci azi am Tată.

Nu aşteptam, nici slavă, nici onoare,
Dar Tatăl m-a primit, plin de iubire,
Din fiu pierdut cu tristă-nfăţişare
M-a pus alături de a lui mărire.

Mi-apus în deget, un inel de aur,
Un semn de legămînt, pentru vecie,
Moştenitor, al cerului tezaur,
Fiu în măreaţa lui Împărăţie.

Am regăsit, dulceaţa părtăşiei,
Căldura Dragostei, cereşti de Tată,
Mi-a şters din palme, urmele robiei,
Şi mi-a dat haină nouă şi curată.

Amin
Septembrie 2004, Ilie Belciu