text Poezii crestine

Ce minunată zi a revederii!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ilie Belciu
Ce minunată zi a revederii!

Ce minunată zi, a revederii!
Cu Cel ce cîndva, l-am lăsat plîngînd,
Părinte Minunat, al îndurării,
Ce stă de-atunci, în poartă aşteptînd.

Cînd m-a zărit, venind departe-n zare,
A alergat, să-mi iasă înainte,
Era zdrobit, de-atîta aşteptare,
În inima-i miloasă, de părinte.

Avea în ochi, sclipiri de bucurie,
Şi lacrimi, ce-i curgeau de fericire,
Căci parcă, aştepta de-o veşnicie,
Pe fiul ce umbla în rătăcire.

Întoarcerea la tatăl cu căinţă
La traiul minunat, de altădată
Mi-a transformat întreaga mea fiinţă
Nu mai sînt rob, sînt fiu căci azi am Tată.

Nu aşteptam, nici slavă, nici onoare,
Dar Tatăl m-a primit, plin de iubire,
Din fiu pierdut cu tristă-nfăţişare
M-a pus alături de a lui mărire.

Mi-apus în deget, un inel de aur,
Un semn de legămînt, pentru vecie,
Moştenitor, al cerului tezaur,
Fiu în măreaţa lui Împărăţie.

Am regăsit, dulceaţa părtăşiei,
Căldura Dragostei, cereşti de Tată,
Mi-a şters din palme, urmele robiei,
Şi mi-a dat haină nouă şi curată.

Amin
Septembrie 2004, Ilie Belciu

Cele mai recente resurse scrise - Inmormantare

Eu plec în cer, la Domnul!
Dacă, trecând din viață, aș fi ajuns în iad,Departe de cunună și de-al cerului vad,Ați fi avut motive să plângeți după mine,Omul căzut de-a pururi în veșnice ruine...Dar, stând chiar la hotare, între... Citeste mai mult >>
Astăzi intru în ceruri!
Cărarea mea spre ceruri este încețoșată,E semn că mă apropii de culmea cea mai 'naltă!Căci muntele acolo e-mpresurat de norice-nvăluiesc ca-n taină intrarea în splendori!În ceața lor cerească mă simt... Citeste mai mult >>
Astăzi mai ai o șansă!
Alergi grăbit prin lume și mult te mai zoreștiSă îți aduni avere, să te îmbogățești.Ți-ai cumpărat o casă să locuiești în eaDar mai vrei încă una, spre-a diversifica.Mai mergi și-ntr-o vacanță pe-o in... Citeste mai mult >>
Așteaptă-mă ACASĂ!
Tu vei pleca la Domnul, sus, înaintea mea,C-așa ți-a rânduit El zilele-n Cartea Sa!Sătul ești de durere și de acest Pământ,Tânjești s-ajungi acasă, în cer, pe plaiul sfânt!Iar chipul tău radiază acum... Citeste mai mult >>
Te-ntoarce, fiu rătăcitor!
Tu crezi că are importanțăCe nume ai jos, pe Pământ,Că banii doar au relevanță,Că doar prin ei ai siguranță,Căci îți deschid cărări oricând!Totuși, te-nșeli atât de-amarnic:Drumuri spre cer nu-ți poți... Citeste mai mult >>
Te-aștept acasă, sus, în cer!
De mult noi nu ne-am mai văzut, o știi și tu prea bine,Știe și bunul Dumnezeu că-mi este dor de tine!Și aș fi vrut să ne-ntâlnim, să ne vedem în fațăDar azi, spre seară nu mai pot, ci doar la dimineaț... Citeste mai mult >>
Golul din inimă
Un gol de care n-am știutSe-nghesuie în inima mea, ce credeam că-i plină,Un dor necunoscutInundă sufletul meu,care azi suspină.Cioburi de amintiri se aștern peste zăpada înghețată,Care nu știu de se v... Citeste mai mult >>
A mai plecat la Tatăl încă-un suflet
Pentru un suflet drumu-i la finalȘi alergarea astăzi s-a sfârșitCăci l-a chemat din slavă DumnezeuÎn locul ce în cer i-a pregătit...Acum se duce-acasă, la odihnăȘi tot ce-a strâns în urmă va lăsaNu va... Citeste mai mult >>
Când clipa trecerii...
Când mă-nștiințezi că zorii veșnicieiAproape-s și c-o să-mi strămuți ființa,Mi-aș vrea culeasă roada hărnicieiȘi nu să-mi plâng atunci nepocăința.Când o să-mi spui că-i timpul de plecare,Aș vrea să Te... Citeste mai mult >>
Căi de dor
Uita-va al meu suflet pelinul despărțiriiȘi rana de pe urma atâtor căi de dor,N-or mai încinge bolta tenebrele-asfințirii,Pe plaiul nemuririi nu va umbri un nor!Nu vor mai fi torente de lacrimi izvorâ... Citeste mai mult >>