text Poezii crestine

A fost odată

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simona Lucescu
A fost odată

Se va spune că ai fost odată
La aceasta se rezumă viața toată
În cimitir pe piatra funerară
E un nume a celor ce în veșnicii plecară….

A fost odată un om, dar nu mai este
Cu vise, slăbiciuni, ambiții, diferite vârste
A fost o perioadă doar, ce-i limitată
Cu soare, nori și marea vieții agitată.

A fost odată ce nu se repetă
A doua șansă nu ai pe planetă
Jocul vieții este dur, ca un șah mat
Te naști, trăiești și mori, deodată ai plecat….

A fost odată, la aceasta se rezumă
Viața care trece ca o brumă
Țărână în țărână se întoarce
O piatră funerară existența ta o să o remarce.

A fost odată, la aceasta se reduce
Chiar dacă-n toată lumea pașii te vor duce
Doar de-ai murit la cruce cu Hristos
Ai o speranță că trăit-ai cu folos.

Da, omul luptă până în ziua de apoi
Ca apoi să meargă în pământ cu pumnii goi
Și dacă timp și pentru suflet n-ai nicicând
În fața Tronului Divin tu sta-vei disperând.

Chiar dacă fiecare om e unicat
Trăiește numai câte zile i s-a dat
A fost odată, se va spune despre fiecare
Trăiește cu folos viața ta sub soare.

9 Iulie 2021
Simona Lucescu



Cele mai recente resurse scrise - Inmormantare

Eu plec în cer, la Domnul!
Dacă, trecând din viață, aș fi ajuns în iad,Departe de cunună și de-al cerului vad,Ați fi avut motive să plângeți după mine,Omul căzut de-a pururi în veșnice ruine...Dar, stând chiar la hotare, între... Citeste mai mult >>
Astăzi intru în ceruri!
Cărarea mea spre ceruri este încețoșată,E semn că mă apropii de culmea cea mai 'naltă!Căci muntele acolo e-mpresurat de norice-nvăluiesc ca-n taină intrarea în splendori!În ceața lor cerească mă simt... Citeste mai mult >>
Astăzi mai ai o șansă!
Alergi grăbit prin lume și mult te mai zoreștiSă îți aduni avere, să te îmbogățești.Ți-ai cumpărat o casă să locuiești în eaDar mai vrei încă una, spre-a diversifica.Mai mergi și-ntr-o vacanță pe-o in... Citeste mai mult >>
Așteaptă-mă ACASĂ!
Tu vei pleca la Domnul, sus, înaintea mea,C-așa ți-a rânduit El zilele-n Cartea Sa!Sătul ești de durere și de acest Pământ,Tânjești s-ajungi acasă, în cer, pe plaiul sfânt!Iar chipul tău radiază acum... Citeste mai mult >>
Te-ntoarce, fiu rătăcitor!
Tu crezi că are importanțăCe nume ai jos, pe Pământ,Că banii doar au relevanță,Că doar prin ei ai siguranță,Căci îți deschid cărări oricând!Totuși, te-nșeli atât de-amarnic:Drumuri spre cer nu-ți poți... Citeste mai mult >>
Te-aștept acasă, sus, în cer!
De mult noi nu ne-am mai văzut, o știi și tu prea bine,Știe și bunul Dumnezeu că-mi este dor de tine!Și aș fi vrut să ne-ntâlnim, să ne vedem în fațăDar azi, spre seară nu mai pot, ci doar la dimineaț... Citeste mai mult >>
Golul din inimă
Un gol de care n-am știutSe-nghesuie în inima mea, ce credeam că-i plină,Un dor necunoscutInundă sufletul meu,care azi suspină.Cioburi de amintiri se aștern peste zăpada înghețată,Care nu știu de se v... Citeste mai mult >>
A mai plecat la Tatăl încă-un suflet
Pentru un suflet drumu-i la finalȘi alergarea astăzi s-a sfârșitCăci l-a chemat din slavă DumnezeuÎn locul ce în cer i-a pregătit...Acum se duce-acasă, la odihnăȘi tot ce-a strâns în urmă va lăsaNu va... Citeste mai mult >>
Când clipa trecerii...
Când mă-nștiințezi că zorii veșnicieiAproape-s și c-o să-mi strămuți ființa,Mi-aș vrea culeasă roada hărnicieiȘi nu să-mi plâng atunci nepocăința.Când o să-mi spui că-i timpul de plecare,Aș vrea să Te... Citeste mai mult >>
Căi de dor
Uita-va al meu suflet pelinul despărțiriiȘi rana de pe urma atâtor căi de dor,N-or mai încinge bolta tenebrele-asfințirii,Pe plaiul nemuririi nu va umbri un nor!Nu vor mai fi torente de lacrimi izvorâ... Citeste mai mult >>