Uleiul

ULEIUL

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

"Iată, am să-ţi iau copii! -zise omul cel bogat-
Dacă nu-mi dai datoria care ţi-am împrumutat!"
O femeie necăjită, văduvă cu doi copii,
Pe când îi trăise soţul, avea multe datorii.

N-aveau bani pentru mâncare, atunci au împrumutat,
De la cel bogat, pe care, să-mprumute l-au rugat.
Cămătarul foarte vesel, l-a umplut de datorii,
Pe sărmanul din Israel, care în curând muri.

Şi pe când s-au dus la groapă cu acel prooroc vestit,
Iată cămătarii, slugii, la femeie au venit:
"Ne-a trimis stăpânul nostru ca să te avertizăm,
Să te-achiţi de datorie, căci demult te aşteptăm!

Dacă nu te-achiţi de banii care ţi i-a-mprumutat,
Iată-ţi vom lua copii, pentru tot ce el ţi-a dat!
Nu e glumă cu stăpânul, el nu poate păgubi!
Banii, datoria, dă-ni-i, sau luăm ai tăi copii!"

Doamne, ce durere mare în femeie a lovit...
Chiar în clipa disperării, cămătarul a venit.
Nu-i destulă încercarea că bărbatul i-a murit,
Şi sărmana cu orfanii au de-acum de suferit. .

Valul mare, cheamă alt val, să cadă peste ei...
Ce să facă? ... "Nu se poate, ca să-mi ia copii mei!
Să devină robi pe holda omului nesăbuit... "
Biata mamă necăjită aştepta un răsărit...

Şi pe când cu frământare se gândea cum va ieşi
Din aceea strâmtorare, Domnul înspre ea privi.
Dumnezeu, Izbăvitorul, o salvează, dragii mei,
Un bărbat numit PROOROCUL, se opri la poarta ei.

"Vai Părinte, Vai Părinte! biata l-a întâmpinat,
Şi i-a spus necazul mare, care peste ei a dat:
Soţul meu, iubit de Domnul, a murit, ştii Elisei?
Iar acum sunt amărâtă, văduvă între femei.

Ba mai mult, pe când trăise, soţul meu a-mprumutat,
Ceva bani de alimente, de la omul cel bogat.
Iar acuma datoria a rămas pe capul meu,
Căci bărbatul meu murise, Elisei ştii, robul tău.

El s-a încrezut în Domnul, n-a trăit ca un păgân,
Dar de ce-i aşa, o ştie Cel ce e Atotstăpân.
Acum iată, cămătarul aspru m-a ameninţat:
El mi-a zis că-mi ia copii, ca zălog la ce ne-a dat.

Şi vai, cum să-i las să plece? căci doar ei mi-au mai rămas! '
Plânsul începu s-o-nnece, şi să-i stingă al ei glas...
"Să-i văd robi, vai, nu se poate! Eliseie, domnul meu,
Vin la tine cu necazul, tu, om al lui Dumnezeu!"

"Ce pot face eu, femeie? spune-mi ce mai ai acas'?"
"Roaba ta e-n mare lipsă, doar puţin ulei în vas...
Bani nu am, nici holde pline, doi copii şi-acest ulei,
Dumnezeul lui Israel să se-ndure azi de ei!"

Atunci Domnul îi răspunde prin prooroc, ce minunat!
Să rămână credincioasă Domnului neîncetat.
"Du-te la vecini şi cere, împrumută de la ei,
Vase multe, vase goale, vase ca să pui ulei.

Intră-apoi în odăiţă, şi din ce ţi-a mai rămas,
Umple cele vase goale, cu al tău ulei din vas!"
Doar atât i-a zis proorocul, şi s-a dus ca nevăzut,
Atunci mama şi copii, au pornit după-mprumut.

Să adune cât mai multe vase, după cum i-a spus,
Cel ce i-a adus mesajul de la Dumnezeu, de sus.
Şi bătând la prima poartă, acei doi copii smeriţi,
Repede veni vecina, şi-i întreabă: "Ce doriţi?"

"Cum să spunem, ştiţi, mămica ne-a trimis, şi ne-am temut...
"Ştiu, -le zise scurt vecina, -iarăşi după împrumut!
Ce v-a zis? făină? sare? Spuneţi iute, ce doriţi?"
"Nu, nici una, nici cealaltă!" i-au răspuns cei doi smeriţi...

"Atunci ce? vre-un drob de aur? hai, grăbiţi-vă, ce staţi?
Pentru ce-aţi venit? răspundeţi! pentru ce mă deranjaţi?"
"Mama te-a rugat, vecină, vase goale să ne dai,
Să ne împrumuţi acestea, câte vrei, sau câte ai."

Şi mirată, fuge iute la bărbat a-i tăinui:
"Au venit din nou vecinii, au venit cei doi copii!"
"Ştiu, -îi zise-ncet bărbatul-, iarăşi după împrumut
Ce mai vor? ulei sau sare? spune-mi, ce ţi-au mai cerut?"

"Nu, bărbate, vase goale!"... "Vase goale? ce-au păţit?"
Şi râdeau cei doi în hohot, dar deodată s-au oprit:
"Vase goale? ... dă-le dragă! bine că nu cer ulei!"
Şi le-au dat mai multe oale, şi au râs cei doi de ei...

Şi intrând în odăiţă, mama cu ai ei copii,
Începură să adune banii pentru datorii.
Masa-i plină cu ulcioare adunate din vecini,
Mama începu la lucru, cu frumoşii ei mezini.

"Ce faci mamă? '- o-ntrebară cei doi, cam nedumeriţi,
Când le-a zis să ţină vasul, şi să fie pregătiţi.
Ca să toarne din ulciorul de pe raftul prăfuit,
În acele vase goale, care ei le-au pregătit.

"Nu-nţeleg, e mult mai mare vasul cel împrumutat,
Decât vasul nostru, mamă,"-i-a zis cel mai mic băiat-
"Şi apoi, ce foloseşte? -zise celălalt uimit-
De-am adus atâtea vase, şi aici le-am pregătit?"

"Stai puţin să vezi minunea, pune vasul lângă-al meu!"
Zise mama credincioasă, mângâind copilul său.
Şi priveau uimiţi copiii, cum uleiul curge lin,
Iată vasul cel mai mare deveni deodată plin.

Dar mirarea-i şi mai mare: deşi vasul s-a umplut,
În ulciorul lor rămase untdelemn ca la-nceput.
"Adu altul!" -zise mama, şi din nou e vasul plin,
Doamne, ce minune mare! căci uleiul curge lin...

Atunci au strigat copiii: "Degetul lui Dumnezeu
înmulţeşte untdelemnul, mamă, în ulciorul tău!"
Şi plângeau de bucurie cu privirea la ulcior;
"Dumnezeul lui Israel ne-a venit în ajutor!"

Toate vasele sunt pline cu uleiul minunat,
Atunci mama fuge iute, la prooroc a alergat:
"Domnul meu, e masa plină, am aşa de mult ulei!
Ce să fac cu el, părinte? ca să-mi scap copiii mei!"

"Vinde-l şi adună banii, să te scapi de datorii!
Iar ce-ţi mai rămâne, ţine-l, ţie şi l-ai tăi copii!"
Şi din nou pe la vecina, iar în poartă i-au bătut:
"Ne-a trimis din nou mămica... "Ştiu, iar după împrumut!

Mai vreţi iarăşi vase goale? pentru ce le adunaţi?
Am văzut că şi la alţii, v-aţi dus să împrumutaţi!"
"Nu, vecină, de-astă dată, a zis mama dacă vrei,
Poate că aveţi nevoie ca să cumpăraţi ulei... "

"Ia ascultă, măi bărbate, culmea, iarăşi au venit!"
"Iarăşi au venit vecinii? ştiu, din nou după cerşit!"
"Nu, ascultă-mă mai bine, vor să ne vândă ulei!
Haide, vino mai aproape, să vorbeşti şi tu cu ei!"

"Lasă-mă! dar... stai o clipă! chiar că asta n-ar fi rău!"
"Voi aveţi ulei? de unde?" "De la-al nostru Dumnezeu!"
Şi s-a dat anunţ pe uliţi, şi degrabă au venit,
Oamenii, s-aducă banii pe uleiul înmulţit.

Şi pe când se strânse suma, mama iute a plecat
Să plătească datoria, la stăpânul cel bogat.
Şi bătând la el în poartă, slugii i-au deschis: "Ce vrei?"
"Am venit cu datoria, să-mi salvez copii mei!"

"Vreau o vorbă cu stăpânul!" "Domnule, sunteţi căutat!"
I-au zis slugii toţi cu teamă, către omul cel bogat. -
"O femeie din cetate, cea cu multe datorii,
Vrea cu tine să vorbească, e aici cu-ai ei copii!"

Şi privind-o cu mirare, omul mândru a sărit
Ca un leu când vede prada, căci de ea şi-a amintit:
"Vreţi din nou vre-o amânare la a voastre datorii?
Nu vă iert! acum e clipa ca să-ţi iau cei doi copii!"

"Nu, stăpâne, datoria, uite-aicea banii tăi!
Tu cu banii, cu moşia, iar eu cu copiii mei!"
"Bani? ... de unde bani, femeie?" "Domnul mi i-a dat, să ştii!
El s-a îndurat de mine, şi de-aceştia doi copii!

Uite banii, fă-ţi hambarul cât de mare tu voieşti!
Dar să ştii că fără Domnul, fericire nu găseşti!
Dacă nu îi ierţi pe alţii, Domnul nu te va ierta!
Bogăţia ta cea mare, să ştii, nu te va salva!

Eu sunt văduvă săracă, iar ei sunt copii orfani,
Tu ai multă bogăţie, şi mai vrei şi-ai noştri bani!
Unde-i Legea care scrie: să-i ierţi pe îndatoraţi,
Asta-i pentru toţi, stăpâne, chiar şi pentru cei bogaţi!"

Dar bogatul, ca bogatul după cum ne-a zis Isus,
Din porfira cea aleasă, în dureri, în chin s-a dus.
Dumnezeul lui Israel tuturor va răsplăti,
Şi la văduva săracă, şi la-ai ei iubiţi copii.

Nu cred că ar fi nevoie, multe să mai tâlcuim,
Căci răspunsul de la Domnul, în Scriptură îl găsim.
De ce a murit proorocul? omul credincios, smerit,
Iar bogatul şi zgârcitul, mai departe a trăit.

De ce a rămas sărmana, văduvă cu doi copii?
Prigonită, apăsată de acei cu bogăţii...
Sigur, ne-ntrebăm adesea când vedem asemeni fraţi,
Ca şi-acei de altădată, prin necazuri încercaţi.

Moare soţul sau soţia, şi rămân copii orfani,
Fără haine, fără casă, fără pâine, fără bani.
Sigur, Dumnezeu ne-ncearcă; şi pe ei, dar şi pe noi;
Fraţi, surori, din adunare, spuneţi, ce veţi face voi?

Veţi ierta de datorie? veţi sări în ajutor?
Sau levitul şi preotul trece tot nepăsător...
Iar voi, care încercarea foarte jos v-a apăsat,
De la văduva săracă, spune-ţi-mi, ce-aţi învăţat?

Ea s-a încrezut în Domnul, şi uleiul s-a-nmulţit,
Din necaz, din strâmtorare, Dumnezeu i-a izbăvit
Fă aşa, şi nu te teme, Domnul îţi va înmulţi
Untdelemul sfânt şi proaspăt, care te va-nveseli.

Nu mai plânge, mamă dragă, spune la copiii tăi,
Căci există îndurare sus în cer, şi pentru ei.
Cheamă-i iar în odăiţă, cum Isus ne-a învăţat,
Căci femeia şi copiii, către Domnul au strigat.

Nu te teme de necazul ce-a venit şi-n cortul tău,
Cheamă-i şi pe-ai tăi cu tine, şi strigaţi la Dumnezeu.
Căci proorocul iarăşi trece pe la voi, nu vă-ndoiţi,
Tot ce vă apasă astăzi, Domnului mărturisiţi.

Domnul poate, Domnul ştie să-nmulţească ce mai ai,
Prin răbdare şi credinţă, vom ajunge sus în rai.
Ca şi văduva, ascultă, şi supune-te mereu,
La Cuvântul care vine la noi de la Dumnezeu.

Nu cârti în încercare, căci la urmă vei vedea,
După multa ta răbdare, Domnul te va ridica.
Şi vei sta din nou pe stâncă, cu acei ce-au biruit,
Binecuvântând pe Domnul, plin de pace la sfârşit.

Rabdă soră şi iubeşte, chiar şi pe vrăjmaşii tăi,
Care vor să-ţi ia copiii, şi să facă slugi din ei.
Tu te roagă, strigă frate, pentru tot necazul tău,
Spuneţi tot ce vă apasă, fraţi, surori, lui Dumnezeu.

Căci răspunsul sigur vine, dacă noi vom insista,
Cum a zis Mântuitorul, roagă-te, nu te lăsa!
Să venim cu mulţumire, pentru toate să-l slăvim,
Şi necaz, şi bucurie, de la Domnul să primim.

Căci minunea înmulţirii untdelemnului curat,
Pe aceia din vechime, de la moarte i-a scăpat.
Gustă soră, gustă frate, sfintele învăţături,
Căci uleiul mântuirii se găseşte în Scripturi.

Ungeţi fruntea şi bărbia, tot ce spui şi ce gândeşti,
Să reflecte strălucirea tainelor dumnezeieşti.
Untdelemn să cerem astăzi în candele, fraţi, surori
Pentru ziua când veni-va Mirele slăvit pe nori.

Amin