text Poezii crestine

Înspre cer, Domnul pornește!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Înspre cer, Domnul pornește!


Sus în cameră erau
Ucenicii, în așteptare
Pe Isus toți Îl doreau
Să-i aducă închinare

Domnul la ei a ajuns
Și sfaturi bune le-a dat
De al Său Cuvânt le-a spus
Să se ducă i-a îndemnat

Curajoși, în lumea mare
Fiecare să pornească,
Să vestească sus și tare
Cuvântul, să-l împlinească!

Să vestească Împărăția
Viața, care o vor primi
Să înțeleagă măreția
Celui viu, din veșnicii

Bunătatea, s-o vestească
Cum Isus i-a învățau
Binele să înfăptuiască
Tot ce e sfânt și curat

Omenirea să pornească
Drept pe calea lui Isus
Mântuirea s-o primească
Cerul, Patria de sus.

Despre Duhul Sfânt le-a spus
Care îi va ajuta
Care va veni de sus
Peste ei se va lăsa

Duhul cel întăritor
Ce putere le va da
Duhul cel mângâietor
Care îi va ajuta.

I-a îndemnat, uniți să fie
Fără teamă, să vorbească
Căci a Sa Împărăție
Așteaptă să îi primească.

Tristețea lor, se vedea
Știau că Isus se duce,
Cu iubirea Îl privea
Pe Cel care viață aduce

Domnul apoi sa înălțat
Înspre cer, ușor urca
Toți priveau și s-a mirat
Un nor Îl acoperea

Știau că va reveni
Că doi îngeri le-a vorbit
Din nou se vor întâlni
Cu cel drag cu cel iubit

Care jertfă s-a făcut
Să trăim în veșnicie
Pe pământ a coborât
Și ne-a dat o Împărăție

Care nu se va sfârși
Și în care noi vom sta
Cu Isus în veșnicii
Spre a Lui slavă, vom cânta!

Amin

Câmpia Turzii, 25 mai 2023

Cele mai recente resurse scrise - Inaltarea Domnului

Când a fost Cristos Înălțat
Isus a fost Cel Înălțat,Nu-n ziua Înălțării,Ci când a fost crucificat:În ceasu-agonizării,Care a fost predestinatCa timp- Răscumpărării.Prin Isus, Cuvântul Divin,Au fost întemeiate:Pământ, tăria din s... Citeste mai mult >>
La cer Isus Te-ai înălțat
La cer Isus Te-ai înălțat,La dreapta Tatălui te-ai așezat.Din cer și astăzi har ne dai,De-acolo milă pentru noi ai.Acolo ești Marele Mijlocitor,Tu ești al lumii Mântuitor.Pentru noi mult mijlocești,Is... Citeste mai mult >>
Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri ...
Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri...Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri,Deschis-A Poarta Vie către Rai!Ne-a alungat păcatele-n Eteruri,Și-a şters din Viaţă cruntul „of şi vai”,Lăsând în loc... Citeste mai mult >>
Înălțare
De pe cruce, jos, în piatră,Care om ar îndrăzniSă pășească-n armoniiCu-o Mireasă drept răsplată?Doar Isus, al vieții RegeCoborât în sânul morțiiDezlegat-a noi proporțiiȘi-a dat lumii altă lege -Legea... Citeste mai mult >>
Viață din belșug să avem toți creștinii!
Să avem de acum Viața din belșug e-atunci când trăieștiCu pasiune, orice pură fericire, Tristețea ți-e ca ploaia din curțile cerești, Te udă, ca să crești înspre rodire! Viața plenară e-atunci când... Citeste mai mult >>
Hristos a înviat
Hristos a înviat!Hristos a înviat din marea de-ntuneric,Rupând lanţul de fier al vechiului adâncŞi a făcut din el cu braţul lui puternicO scară pentru noi ce urcă din mormânt.Hristos a înviat în mare... Citeste mai mult >>
Pentru mine
Pentru mine, Te-ai jertfitși pe-o cruce ai murit.Pentru mine, un păcătos,Ți-ai dat viața, Tu, Hristos.Pentru mine, un ticălos,ce nu-Ți poate mulțumi de-ajunspentru sângele ce-a curs,pentru că m-ai iub... Citeste mai mult >>
E sărbătoare!
De ce plângi sufetul meu?Azi e zi de sărbătoareCăci Isus s-a înălţatSă-ţi aducă-n dar salvare!Oare plângi că vezi cum cerulE acoperit de nor?Dincolo de nori e SoareE Isus ce-I SalvatorŞi-ntr-o zi se v... Citeste mai mult >>
Inaltarea lui Isus
Isus s-a înălțat la Tatăl, lăsând în urmă o credință,Plecând spre cer a mai lăsat o tainică făgăduință!El a promis că Duhul Sfânt va fi dat tuturor ce-l cerȘi că va reveni-n curând, să-și ia mireasa s... Citeste mai mult >>
Înălțarea Domnului
Privim mereu cu bucurie, la a Domnului ÎnălțareEl și-a ridicat mâinile spre cer și i-a binecuvântatȘi ucenicii s-au întors acasă plini de încredințareȘi-o bucurie mare și-o teamă ei au experimentat.Am... Citeste mai mult >>