Închinare în Adevăr și Înălțare în Duh

Vorbea Isus unei samaritence,
Femeie ușuratică, lumească,
De ce nu i-a grăit unei iudeice,
Despre închinarea cerească?

El știe de ce-a predat teologie,
Unei femei disprețuite,
I-a văzut inima grea de „religie”
A zărit zorii Bisericii Iubite.

Era pe vremea domului fără Chivot,
Împodobit de Irod, zis „Cel mare”:
Ucigaș de prunci, pe Mesia L-a urât,
Dar Templul l-a poleit cu aur, odoare.

În „Casa Domnului” erau de toate:
Coruri și melodii instrumentale,
Vase de preț, lăzi de „ofrande”,
Dar, în duh, prea puține osanale!

Când a sosit Domnul, neinvitat,
Îndoit a dat cu biciu-n negustorie,
Acuzându-i de ritual profanat,
Căci și-au făcut "grotă de tâlhărie".

Ei, ce cântau perfect din instrumente,
Și ardeau miei, în zori și la apus,
Când a venit Mesia Oaspete,
Ca Miel Divin, nu L-au recunoscut!

Cuvintele Lui și azi le sunt ascunse:
Închinarea în duh și-adevăr e o taină,
Rugi în curăție, cu Har „unse”,
Metanoia, apoi-a Nunții haină!

Dacă șapte zile cu Domnul umblăm
Pe ape, prin jertfă și credință,
Va fi cu noi când ne-nchinăm,
Cu adorare, pocăință.

Dar când pe Duhul șase zile-L blamăm,
Cu-aceleași mici „vulpi” de păcate,
O zi, artistic, în „templu”-L lăudăm,
Dar nu vom fi cu El, în unitate!

Cu cât vom cânta mai tare, mai mult,
Și ne vom bucura, cu mâini înălțate,
El va fi mai trist, abătut,
Căci, închinarea, în Rai, nu răzbate!

Iisus, dorești să ne-nchinăm,
Cu toată ființa, viața noastră,
Așa, spre cer, cu duhul ne- înălțăm,
Biserica va fi a rugii casă!