Ziua lunecă în noapte...

Ziua lunecă în noapte...

Ziua lunecă în noapte și se pierde într-un ieri,
Descărcând pe noul astăzi o puzderie de poveri,
Neajunsuri, frică, lipsuri, suferințe și dureri
Și tot zbuciumul dramatic al carnalelor plăceri
Ce vin parcă de niciunde și duc „totul” nicăieri...

Alunecă-n noaptea vieții-a morții umbre stacojii,
Fiii nopții-și târăsc duhul către zorii sidefii
Ce-l îmbracă-n „voia sorții” cu hlamide cenușii,
Aclamând sub norii negri, vagul falselor trufii
Pe nedrept numite „viață” de-a lumii filosofii.

Cam așa e ieri plus azi, plus un mâine ce-l aștepți
Cu mustrare-aprinsă-n cuget, ce cu scuze o îngheți,
Fără a căuta să afli de unde vii, spre ce te îndrepți
Și la „râșnița” păgână, te spetești cu cei nedrepți,
Bătând ițele-n urzeala - „poticnire”-a întregii vieți.

Azi, e-o luptă impetuoasă după tot ce-ți cere „eu”
Nesătul, frivol, patetic, dușmănos, urât și greu,
Ce străpunge a ta ureche cu țepușa lui de zeu
Și tu, rob, îți căini „oful” acuzând în van, mereu:
„Vai ce cruce, vai ce cruce, mi-a dat mie Dumnezeu!”

Îți numești pe drept trăirea „viață grea, nefericită”
Dar respingi nedrept Oferta ce din „Taină negrăită”
Se descoperă să-ți deie pace nemaiîntâlnită
Și-o viață nouă, sfântă, în veci de veci fericită.

Azi, e-o zi ca celelalte... Totuși, foarte diferită,
Poate-i ultima în care „Pacea”-ți este oferită!

30/06/2016*Ioan Hapca
(Zaragoza)