text Poezii crestine

Vom vedea atunci !

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Elena Sufletel
Vom vedea atunci ce nu am acceptat
Și ce mult am greșit când mântuire am refuzat
Când ne-am încrezut prea mult în noi
Și am aruncat orice cuvânt sfânt la gunoi

Vom plânge mult dar fără de folos
Căci iată astăzi suntem fără de Hristos
Atunci ne vom aminti cum ne-am răzvrătit
Și pe mesager noi tare l-am hulit

Mâinile atunci într-una ne vom frământa
Că am ales în locul Creatorului, lumea
Am ales calea care era mai ușoară
Deși știam că nu ne va face pedeapsa mai ușoară

Von vedea atunci dar va fi prea târziu
Că nu am vrut sa fie bine și am rămas în pustiu
N-i s a oferit o șansă să n-i se ierte păcatele
Dar noi nu am vrut și ne-am întors cu spatele

Am spus nu lui Isus și marelui său har
Acum orice am spune nu folosește, e in zadar
Plângând von vedea cum alții se vor bucura
De Domnul și vor sta cinând la masa Sa

Iar noi, cei răzvrătiți vom fi afara scoși
In cetatea sfântă nu intră curvari, mincinoși
Nimic întinat in ea nu va intra căci este sfântă
Iar toți cei din jur doar Domnului ii cântă

Vom vedea atunci cât de aspră este pedeapsa
Nimeni nu va scăpa, toți vom vedea dreptatea Sa
Am avut o vreme de cercetare dar nu am acceptat
Iar acum ne așteaptă un foc care va arde neîncetat

Vom vedea atunci noi cei ce nu l-am primit pe Isus
Ca Iadul chiar există și asta de multe ori n-i s a spus
Drept este Dumnezeu și fiecare va primi ce merită
Și atunci la judecată toată viața noastră va fi cântărită

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>