text Poezii crestine

Voia Ta

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristina Magdalena Francu
Așează-mă în voia Ta, Isuse,
cum râul curge lin în cursul lui
trecând prin munți și văi, câmpii întinse,
far' a se-abate-n stânga drumului.

De-i voia Ta să merg numai prin vale,
ajuta-mă să nu cârtesc defel.
Să pot să duc povara slavei Tale
neostenit, urmând divinul țel.

Și dacă vrei ca ploile și vântul
să îmi încerce al credinței miez,
nu le opri, ci mă-ntăreşte în duhul;
privind la Tine să înaintez.

Ori de voiești să urc pe creste 'nalte,
piciorul să îmi suie pe 'nălțimi,
smerenia îmi fie dintre toate
mai lucitoare pe-ale vieții culmi.

De vrei să-mi fie-nseninată viața
ca-n zilele de primăveri târzii,
învață-mă să-Ți caut mereu Fața;
să-mi răstignesc umanele-mi porniri.

De-i voia Ta să rabd foamete, lipsuri,
să-mi fie trupul ars, de ger pătruns,
îngăduie să-Ți fiu fidel și-n chinuri;
îmi fii Isuse-n lipsă îndeajuns.

Și dacă vrei să sufăr pentru Tine
săgețile vrăjmașe fără număr,
îmbracă-mă în armături divine
făcute din răbdare, nu din fier.

Ori de voiești ca trupul să îmi moară,
să fie dat uitării al meu 'eu',
firea cea veche o dezbrac... să piară...
și mă dedic în slujbă, Domnul meu.

E voia Ta să Te slujesc pe Tine
și vin fără constrângeri, natural,
să mă așezi în voia Ta, Stăpâne...
Și hotărăsc să mă predau total!

Galați,
Cristina Magdalena Francu

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>