Un misionar, odată

Un misionar, odată, în drumu-i spre orient,
Întâlni un om, un hindus, care se ruga fervent
Să trăiască cât mai bine și să fie bun, curat,
Vrea în viața viitoare ca să fie re-ncarnat.
Nu vrea-n viespe sau omidă, nici în târâtoare! El,
În gândirea-i pervertită, are mult mai mare țel,
Vrea în sferele înalte să ajungă cât mai sus,
Ca să scape de povara ce o are-acum de dus!

Se uită misionarul cu milă şi cu mirare
Şi începe să îi spună despre har, despre salvare,
Despre Dumnezeu şi Duhul, despre Fiul Său, Mesia,
Ce ne-a dat eliberare şi ne-a ridicat robia.
Îi mai spuse de Golgota, de jertfă şi de calvar,
De-nviere, promisiunea-I că se va întoarce iar,
De locașu-n care n-or fi nici lacrimi și nici durere,
Ci o nesfârșită pace, dragoste şi mângâiere!

Se opri uimit hindusul, care-şi cunoştea-ngrădirea,
Casta lui nu îi permite să-şi ridice-n sus privirea,
Nu-nțelege cum de poate Acel Dumnezeu, să fie,
Creator, iar Domnul Isus, Fiu şi Om, Cel ce-o să vie!
Mergând unul lângă altul, hindusul văzu pe cale,
Furnicar mergând în șiru-i, culegând, ducând mâncare,
Iar în fața lui, în zare, o turmă de elefanți,
Ce veneau mâncând pământul, chiar spre micii lui fârtați!

Se grăbi să ia o creangă şi-ncercă să dea deoparte,
Șirul de furnici. Degeaba, ele se-adunară toate,
Ca să-şi ducă pân' la capăt adunatul de mâncare,
Ca să aibă peste iarnă tot ce trebuie-n hambare.
O sclipire-i vine-n minte: dacă ar fi o furnică,
Ar striga în gura mare, fără teamă, fără frică,
Că le-aşteaptă o primejdie, să se dea din drum îndată,
Însă știe că nu poate, încercarea-i eșuată!

Se-ntristă atuncea omul, chiar de-a vrut s-ajute, iată,
Nu putea s-atenționeze pe furnică, niciodată,
Limba lui, limba furnicii, nu se-nțelegeau, pesemne,
Nici atunci când el făcut-a înspre ea mulțimi de semne.
Misionarul, plin de Duhul, spuse cu un glas ușor,
Așa a făcut Cristosul şi nu m-a lăsat să mor,
Oricât vrut-a prin cuvinte să m-atenționeze, eu,
Nu am înțeles că este sus în cer un Dumnezeu!

Nu ştiut-am că veghează şi dorește ca noi toți,
Să ne-ntoarcem din trăirea noastră rea de furi, de hoți,
Astfel a trimis pe Fiul, Domnul Sfânt Isus Cristos,
Să se facă Om, s-ajute fiecare păcătos.
A luat chipul țărânii, chiar de era Dumnezeu,
Să ne spună mie, ție, să fugim de tot ce-i rău,
Doar așa, cei ce vor crede, asculta-vor de vestire
Şi așa avea-vor parte de-al Său har şi mântuire!

Pus pe gânduri, el, hindusul, de așa o veste mare,
Renunță la vis şi cinstea ce-ar primi la re-ncarnare,
Mai umil ca o furnică şi-a cerut plângând iertare,
Şi-L primi ca Domn pe Isus, o, ce binecuvântare!
Oricare ți-ar fi credința, ai o șansă dragul meu,
Să te-ntrebi care ți-e rostul, care e traiectul tău,
Când ceva nu ştii, credința, îți dă har şi-nțelepciune,
Numai ea poate să facă-n viața asta, o minune!

28/12/19, Barcelona- Lucica Boltasu