Trecură anii tinereții...

Trecură anii tinereții
Ca valul mării spart de stânci
Și an cu an au tot săpat
Pe frunte riduri mai adânci.

În asprul soare cât și vânt
S-a înăsprit și pielea fină
Iar părul alb și pasul tremurând
Vestesc sfârșitul ce-o să vină.

Ce-i viața ta, drumeț pribeag?
O pasăre speriată-n noapte,
Un șase-al imperfectului uman
Ce-a rătăcit de la Eternul Șapte.

Un abur spulberat de soare
Și un morman de grele făr-delegi,
Un lung convoi de robi și roabe
Pe care îi numim, colegi...

Și când un lacăt va închide
Pe veci și ultima ta poartă,
O, patriarh din reci morminte
Cum se va scrie a ta soartă?

Demult pe-o cruce sângerând
Eternul Fiu, scria, iertare,
Și-a înecat prin jertfa Lui
Sentințele de acuzare!

Iar soarta ta pe veci a vrut-o
Un soare reîntors în soare,
Un întuneric spulberat prin El
Și-o nesfârșită sărbătoare.

Trecură, anii tinereții
Ca valul mării spart de stânci
Și an cu an, au tot săpat
Pe frunte riduri mai adânci.

De ce nu vii, spre soarta ta
Încoronat cu-a cerului splendoare?
Isus ți-e Salvator și Mire
Iar către ceruri, ULTIMA (sau:singura) INTRARE!
(scrisă prin harul lui Dumnezeu la data de 18 Ianuarie 2016 ).