text Poezii crestine

Te las cu bine mamă!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Te las cu bine mamă, în mâna Celui Sfânt,
Condu-mă pân-la poartă, să-ți spun ultim cuvânt,
Departe-oi fi de tine și bătrânețea-i grea,
Dar sufletu-mi veghează măicuță-asupra ta.

Nu știu pe ce cărare voi merge înainte,
Dar mă încred în Isus și-n Bunul meu Părinte,
De-un mâine nu mi-e teamă, de clipe ce-or veni,
Căci Domnul e cu mine în fiecare zi.

Mi-e teamă mamă dragă de clipa ce-ți petreci,
Departe de Lumină, ca tine-s sute, zeci,
Te rogi pe jumătate: "Îți mulțumesc Isuse!"
Dar vai, Domnul cunoaște că nu crezi cele spuse,

Nu e destul măicuță din gură să grăiești,
De nu-L primești în suflet, prin El să te sfințești,
Nu cruci și nici mătănii-ți vor da iertare ție,
Ci pocăința, crezul în har și veșnicie.

Nu judeca măicuță, nu mi-am lăsat credința,
Religia n-are-a face nimic cu pocăința.
Religiile sunt multe, credința-n Domnu-i una,
Acceptă harul astăzi să moștenești cununa!

Mă iartă mamă dragă, nu critic ce alegi,
Dar veșnicia oare, unde-ai vrea să-ți petreci?
Nu mai e mult, țărâna ne-atrage tot mai tare,
Curând ne vom întoarce-n origini, în izvoare.

Nu este o himeră, e jocul celui rău,
Ce vrea să ne separe pe toți de Dumnezeu,
Măicuță, lasă patimi și dependențe care,
Făcut-au depărtarea de ceruri tot mai mare.

Nu vrei mămică dragă să fim cândva-mpreună,
În raiul plin de floare, de râs și voie bună?
Să stăm jos la piciorul Acelui ce ne-a dat,
Iertarea și iubirea, spălarea de păcat?

Măicuță vin-la poartă, azi plec peste hotare,
Nu știu de ce-a fi mâine, de-i ploaie sau de-i soare,
Dar una știu, cu mine mereu e Dumnezeu
Și greul de pe umeri nicicând n-a fi prea greu,

De-i grea înaintarea, Îl chem să-mi ia povara,
De-s ponegrit, El mamă, îmi ia în grabă-ocara,
Iar Duhul Sfânt șoptește: "Fii tare, sunt cu tine,
Ascultă-mă-n tăcere și o să-ți fie bine!"

Adio-ți spun măicuță, cu sufletul cam strâns,
Să-ți spun la revedere? Mi-e inima un plâns,
Căci nu văd o dorință, un semn de remușcare,
Privește, spre răscrucea ce-apare în cărare.

Mai e puțin și harul se va sfârși căci vine,
Isus Cristos, te-ntreabă: "Ce este cel mai bine,
80 ani cu lumea, doar câțiva ani pe glie,
Sau o eternitate, cu El în veșnicie?

19/07/13, Sînpetru Mare, TM- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>