text Poezii crestine

Stare de urgență

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Daniel Hozan
Stare de urgență

E-o stare de urgență declarată
Și iată, lumea-ntreagă a cuprins
Pe unii presiunea i-a convins
Pe alții frica morții i-a învins
Și-au acceptat alternativa dată

Trăim de-o vreme starea de urgență
Și mulți s-au conformat și s-au supus
Dictonului care venea de sus
Iar. . întrebări prea multe nu și-au pus
Să afle adevărul în esență

Prefigurând o altă realitate
Comparativ, ea este mult mai mare
Legată de aspectul ”ascultare”
Ce-i narativul care nu dispare
Cât vor rămâne ființele create

Căci omu-a fost creat ca să asculte
Dar nu de-un simplu semen, muritor
Ci de iubitul Tată, Creator
Care l-a plămădit cu-atâta dor
Sădind în el valori și taine multe

Dar cât de schimbător e omul. . iată-l
De la-nceputuri încă din grădină
Călcând voit porunca cea Divină
Căzu... de-atunci Creația suspină
Că bietul om n-a ascultat de Tatăl

Adevărata stare de urgență
Trăit-a omenirea mii de ani
De la Eden până la Ghetsimani
Ba chiar și-acum atâția sunt sărmani
Cu sufletul pierdut în chintesență

Păcatul capital: Neascultarea
Împins-a toată omenirea-n jos
Spre Iad, de unde nimeni n-a fost scos. .
Iar fără jertfa Sfântă-a lui Hristos
Nu poate nimeni dobândi salvarea

Intrând în lume cu a sa prezență
Păcatul orice om a dezbrăcat
De slava lui în care-a fost creat
Și-n haina morții l-a încorsetat. .
Păcatu-n sine-i starea de urgență

Iar ca să se salveze orice ființă
Chiar Dumnezeu ne-a dat un tratament
Ce vindecă complet și permanent
Așa-l descrie Noul Testament
Și acesta se numește ”pocăință”

Din starea de urgență ai ieșire
Oricât de tare boala te-a lovit
Și-oricât de mult păcatul te-a strivit
Tu poți să fi salvat și dezrobit
Și să primești în suflet mântuire

La Dumnezeu e totul cu putință
Și fiindcă-atât de mult El ne-a iubit
Că Preaiubitul Fiu l-a dăruit
Să moară pe o cruce răstignit
Ca noi s-avem salvare prin credință

Oricui cu-adevărat se pocăiește
I se ridică starea de urgență
Primește-a Lui iubire-n abundență
Și tranformat de-a Domnului prezență
Spre Ceruri, sănătos mereu pășește

Cu sufletul curat și fără mască
De duhul Celui Rău neinjectat
Oricâte vei avea de-ntâmpinat
Pe Sfânta Cale vei ajunge-odat’
Cu Dumnezeu în Patria Cerească

Dar până-n ziua-ceea glorioasă
Ce în curând se va ivi în zare
Să mai avem credință și răbdare
Lucrând pentru Isus fără-ncetare
Iar când veni-va ne va duce-acasă


11/10/2021 Daniel Hozan Phoenix, Arizona.








Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>