Soldatul regelui

Soldatul regelui

Sub soarele dogoritor piaţa cetăţii este plină,
Mulţimile parcă sunt rîuri care în mare se adună.
Soldaţi şi slujitori de rând,prinţi şi cu robi amestecaţi
Toţi şuşotesc,unii mai trişti alţii cu ochii înlăcrimaţi.
Vestea s-a dus,s-a răspândit şi peste tot a fost purtată
Că al lor rege va pleca către o ţară îndepărtată.

Regele iese din palat şi de pe treptele înalte
Cuvintele lui se aşează,parcă sunt liniştite ape:
"Iubiţii mei soldaţi supuşi şi slujitori,buni credincioşi
Vă las ştiind că-n suflet sunteţi atât de buni şi de frumoşi,
Nu vă-ntristaţi,eu merg să îmi aleg mireasa
Cu dragoste să pregătesc şi nunta şi frumoasă casa.
Voi fiţi viteji şi curajoşi,ţineţi duşmanul la hotare
Să întăriţi al vostru cuget doar în credinţă şi răbdare,
Staţi ca o stâncă neclintită în valurile de furtună
Dar şi ca floarea ce gingaşă lumina-n raze o adună.
Dacă întârzii s-aşteptaţi şi să păstraţi cuvântul meu
Să vă-ntărească când luptaţi şi timpul trece atât de greu,
Să apăraţi împărăţia şi-a ei cetate-n care staţi
În gândul vostru cu iubire de ea mereu să fiţi legaţi.
Voi între voi să vă iubiţi, să fiţi uniţi în orice faptă
Nici un duşman să nu dărâme a sufletului vostru poartă.
În bucurie să priviţi la ziua reîntâlnirii noastre,
Cum marinaru-aşteaptă ţărmul privind întinderile-albastre.
Atunci fiindu-mi credincioşi în tot ce ştiţi că îmi doresc
Am să vă chem la nunta mea,în casa ce o pregătesc,
La masă vă voi da un loc,aşa cum sunteţi mici şi mari
Ca să vă răsplătesc credinţa în care-aţi fost atât de tari".

Şi anii trec,timpul se scurge iar regele nu se întoarce,
Duşmanul vine zi de zi împărăţia s-o atace.
La început mii au căzut şi-au apărat cuvântul dat
Lăsând dovada de credinţă pe câmpu-ntins,însângerat.
Mulţi au murit să nu-şi trădeze iubitul şi slăvitul rege
Să nu se-nchine la duşman şi la a lui păgână lege.
Iar alte mii fiind prea laşi şi prea fricoşi în faţa morţii
Au rămas robi în casa lor şi-n piaţa mare a cetăţii.
Împărăţia a ajuns o închisoare-ntunecată
În care suflete vândute îşi trăiesc viaţa necurată,
Iar regele e un duşman al dragostei şi al dreptăţii
Având doar gândul ucigaş şi drumul strâmb al judecăţii.
Minciuna stă cu el pe tron şi linguşirea-i este soră
Iar toţi care se-nchină lui le au în gând şi le adoră.
Au dispărut toţi care-aveau dreptatea scut,iubirea spadă
Şi respectau cuvântul dat chiar de riscau viaţa să-şi piardă,
Iar adevărul ce-l iubea atât de mult regele lor
E ca un vas ce e uitat,mereu crăpat şi mereu gol.

În temniţa cetăţii arse,cu vieţi pierdute,jefuite
A mai rămas un singur suflet pe lespezile înnegrite.
Legat cu lanţuri de aramă, e un soldat din vechea gardă,
Rămas ca piatra de sub el ce neclintită totul rabdă.
N-a-ngenuncheat,nici nu şi-a dus mâna la frunte
Ca să primească o minciună şi-n umilinţă s-o sărute,
Cuvântul dat i-a fost cunună iar adevărul o lumină
Ţinând credinţa-n întuneric,de el fiind mereu străină.
Acum are în faţă moartea sau libertatea s-o aleagă
Dacă de regele vrăjmaş iubirea şi-nchinarea îşi leagă.

Din bezna temniţei de piatră călăul trage şi-l loveşte,
Mulţimea mută şi uimită cu-n ochi înlăcrimat priveşte.
Unii-l admiră dar fricoşi rămân ascunşi ,mereu tăcuţi,
Alţii îi strigă minciuni multe, în marea gloată nevăzuţi.
Soldatul brav priveşte-n sus,lumina-l doare,ochii plâng
Şi sub a frunţii lui sudoare gândurile vin,multe se strâng:
"Sunt singur şi în faţa morţii de toţi ai mei sunt părăsit
Iar regele mult aşteptat de-atâta timp n-a mai venit.
Oare doar eu să am dreptate şi toţi ceilalţi să rătăcească
Şi adevărul să stea-n mine şi pe ceilalţi să-i ocolească?.
Nu cumva ei fiind mai mulţi au adevărul şi dreptatea
Iar eu sunt cel ce rătăcit aleg stingher singurătatea?".
Privind în sus lumina-i place,ochii deschişi nu îi mai plâng
Iar gândurile-n mintea lui atât de reci nu se mai strâng,
Le-alungă şi privind în jur vede mulţimile pierdute
Printre minciuni şi rătăciri cu sufletele lor vândute.
Atunci îşi aminteşte clar ce al lui rege l-a-nvăţat
Când a plecat să-şi ia mireasa din locu-atât de-ndepărtat:
"Să vă păstraţi cuvântul dat,să apăraţi împărăţia
Iară credinţa şi răbdarea să aibă-n voi vie făclia,
Căci negreşit am să mă-ntorc şi dacă veţi da înapoi
Sufletul meu vă părăseşte,nemaigăsind plăcere-n voi".

Soldatul brav urcă încet pe eşafodul ridicat
Cu pace-n el,având în gând pe mult iubitul împărat,
Aşteaptă demn,închide ochii ca într-o ultimă suflare
Să ţină-n el toată lumina ce-i vine caldă de la soare.
În liniştea care domneşte în piaţa plină a cetăţii
O trâmbiţă se-aude lung îngheţând mâna rece a morţii,
Un vuiet lung de ape mari se-apropie,a şi ajuns
Porţile grele cad pe rând la tunetul ce le-a pătruns.
Oşti fără număr sunt conduse de regele mult aşteptat
Cu sabia lucind în soare călare falnic pe cal alb.
Toţi fug şi vor să se ascundă de o putere aşa mare,
În groaza care îi frământă,orbiţi se calcă în picioare.
Dar oştile îi înconjoară,trădarea este răzbunată,
Din mâna regelui vrăjmaş împărăţia este luată.

Cel de pe calul alb coboară şi de pe treptele înalte
Cuvintele lui se aşează ca nişte ape-nvolburate:
"Din toţi care-au fost în cetate doar tu ai mai rămas cinstit,
În tine adevărul meu şi-al meu cuvânt nu au murit,
Tu nu ţi-ai aplecat urechea în linguşeală şi minciună
La vorbele ce-au venit rîuri din a vrăjmaşului rea gură.
N-ai deschis ochiul ca să prinzi sclipiri de aur şi arginţi
Şi-n lăcomie să mă uiţi şi al tău suflet să îl vinzi,
Ci ţi-ai păstrat gândul curat,iubirea-i pus-o-n el să stea
De-aceea eu te-mbrac frumos şi-ţi dau un loc în casa mea".

Soldatul brav coboară-ncet de pe înaltul eşafod
Privind cum vântul leagănă, al funiei împletit nod,
Îşi şterge fruntea de sudoare şi la a regelui poruncă
I se dau haine albe noi, să vină la alai de nuntă.
Apoi cu ochii-nlăcrimaţi priveşte atâta măreţie
Care sub razele de soare îmbracă noua împărăţie.

Matei 22:1-14 ;Apocalipsa 14: 1-5.