text Poezii crestine

Și-a venit Nemărginirea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gabriela Bucur
Și-a venit Nemărginirea

Și-a venit Nemărginirea
Din ținutul glorios
Să aducă mântuirea
În trup, prin Isus Hristos.

Și-a venit Cuvântul Vieții
În smerenie îmbrăcat
N-au putut nicicând poeții
De-ajuns să- L fi explicat.

Și-a venit aici ca Fiu
Pe pământul nost' mizer
Ca să dea celor ce- L ştiu
O nădejde pentru cer.

Și-a venit Unsul, Trimisul
Să dea la robi libertate
Și s-anuleze zapisul
Care condamna la moarte.

Și-a venit Mielul tăcut
Lumii ca să-i șteargă vina
A venit dar nu au vrut
Ca să-I primească Lumina.

Și-a venit Păstorul blând
De mii de ani glasu-I cheamă
Dar să știi că în curând
Fiecare Îi va da seamă.

Și-a venit El, Piatra Vie
Lepădată de zidari
S-ai numele pe vecie
Scris în cartea celor mari.

Și-a venit ca Preot Mare
Dând perdeaua la o parte
Faptele noastre murdare
Să le spele-n a Lui moarte.

Şi-a venit ca Singur Nume
În care afli iertare
Niciun nume-n astă lume
Nu-ți va da, cât e de mare.

Și-a venit purtând cununa
Spinilor însângerați
Ca în El sa fie Una
Toți acei ce Îi sunt frați.

Și-a venit El, Trandafirul
Ce-a zdrobit a Lui petale
Ca în Sângele-I potirul
Ce-a băut, să-ți dea iertare.

Și-a venit Fiu Preaiubit
Și a Tatălui plăcere
Ca toți cei ce L-au iubit
Să trăiască a Lui putere.

Și-a venit ca Dumnezeu
Între păgâni și barbari
Ca să bea paharul greu
Și să-i spele, din murdari.

Și-a venit Pâinea și Viața
Sângele ce îți e ție
Curăție și iertare
Viață pentru veșnicie.

Și-a venit ca-Ndurerat
Ca să poarte răni și boli
Să te scoale din păcat
Dar te-ntreb, vrei să te scoli?

Și-a venit Cel Mai Frumos
Ca să-ți fie ție toate
Îl recunoști ca Hristos
Sau vrei să-L dai la o parte?

Și-n curând vine ca Leu
Să aducă Judecata
Tu-L accepți ca Dumnezeu?
Sau pentru păcat porți plata?

Amin.

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>