Se aude un glas...

Se aude un glas

Se aude un glas din veșnicie
Un glas ce-ajunge pân' la noi,
Un glas ce aduce bucurie
Celui ajuns în mari nevoi.

E glasul ce-a chemat lumina
Și soare, lună, galaxii,
E glasul care din țărână,
Creat-a tot, ce este viu.

E glasul care a zis: "Să fie!"
Și de îndată au apărut,
Tot ce vedem astăzi în lume
Și nu erau de la început.

E glasul care în grădină,
Căuta întâiul om căzut
Strigându-l: Unde eşti, Adame,
De ce, de Mine, te-ai ascuns?"
Se aude un glas...

E glas de foc și de furtună
Ce pe Horeb mișca chiar stânci,
Dar și susur blând și subțire
Pentru acei cu ochii plânși.

E glas de Tată iertător
Ce-asteaptă fiul rătăcit,
Să se întoarcă din păcat
Să poată fi iar, fericit.

E glas... dar oare câți din noi
Stăm și ascultăm chemarea Lui,
Câți oare încă mai păstrăm
Cărarea sfântă a Domnului

Prieten drag, cât încă glasul,
Se mai aude printre noi,
Nu amâna, că vine ceasul,
Și judecata de apoi.

Cât încă se numește - astăzi,
Întoarce-te din calea rea,
Căci după moarte-a fi târziu
Și va fi grea, osânda ta.

Doamne, Te rugăm fierbinte
Să ne ții pe cale pasul,
Iar odată ajunși acasă
Să putem s-auzim glasul,

Zicând: "Veniți la Mine,
Voi, copiii Mei iubiti,
Moșteniți cu toții cerul
Fiți de-a pururi, fericiți.

Dinu Ciolte
04-12-2015