text Poezii crestine

Se aude un glas...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dinu Ciolte
Se aude un glas

Se aude un glas din veșnicie
Un glas ce-ajunge pân' la noi,
Un glas ce aduce bucurie
Celui ajuns în mari nevoi.

E glasul ce-a chemat lumina
Și soare, lună, galaxii,
E glasul care din țărână,
Creat-a tot, ce este viu.

E glasul care a zis: "Să fie!"
Și de îndată au apărut,
Tot ce vedem astăzi în lume
Și nu erau de la început.

E glasul care în grădină,
Căuta întâiul om căzut
Strigându-l: Unde eşti, Adame,
De ce, de Mine, te-ai ascuns?"
Se aude un glas...

E glas de foc și de furtună
Ce pe Horeb mișca chiar stânci,
Dar și susur blând și subțire
Pentru acei cu ochii plânși.

E glas de Tată iertător
Ce-asteaptă fiul rătăcit,
Să se întoarcă din păcat
Să poată fi iar, fericit.

E glas... dar oare câți din noi
Stăm și ascultăm chemarea Lui,
Câți oare încă mai păstrăm
Cărarea sfântă a Domnului

Prieten drag, cât încă glasul,
Se mai aude printre noi,
Nu amâna, că vine ceasul,
Și judecata de apoi.

Cât încă se numește - astăzi,
Întoarce-te din calea rea,
Căci după moarte-a fi târziu
Și va fi grea, osânda ta.

Doamne, Te rugăm fierbinte
Să ne ții pe cale pasul,
Iar odată ajunși acasă
Să putem s-auzim glasul,

Zicând: "Veniți la Mine,
Voi, copiii Mei iubiti,
Moșteniți cu toții cerul
Fiți de-a pururi, fericiți.

Dinu Ciolte
04-12-2015

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

Spre ce alergi?
Spre ce alergi?Omule făcut doar din țărână,Spre ce alergi, spre ce necunoscut?Te cheamă astăzi Domnul în LuminăSă-ți fie ajutor, și pavăză, și scut.Spre ce alergi, spre ce-ți întorci privirea,Și pe ce... Citeste mai mult >>
Isus Cristos te iubește
Isus Cristos te iubește,Azi încă mai mântuiește.Așa cum ești, El, te primește.Vino degrab de te pocăiește.Oricât ești de negru și murdar.Te curățește al Său sfânt har.Sângele Lui a curs pentru tine.Te... Citeste mai mult >>
Ai vorbit astăzi cu Domnul?
Ai vorbit astăzi cu Domnul?Ai vorbit astăzi cu Domnul și i-ai spus durerea ta?Nu lăsa să treacă ziua fără Domnul a discuta.El te ajută în clipe bune și când treci prin supărăriEl îți dă puterea Lui ca... Citeste mai mult >>
Neascultarea, marele păcat
Motto: Ps. 33/13-15 ""Domnul privește din înălțimeacerurilor și vede toți fiii oamenilor. Din locașul locuinței Lui, El privește la toți locuitoriipământului. El le întocmește inimile la toți și ia am... Citeste mai mult >>
Chemare
ChemareDomnul mai stă și bateLa inimile încuiate.Pe nimeni nu forțează,El vine, cercetează...Dacă cineva îl primeșteEl nu ezită, nu zăboveșteSă aducă daruri buneLa cei ce se întorc din lume.Cei ce se... Citeste mai mult >>
Povestea Iubirii
La cruce s-a scris povestea iubiriiȘi-un preț s-a plătit ca sa fim mântuiți,Un crin alb s-a frânt pe lemnul jertfirii. .Isus a plătit. . ca în cer, înfloriți,Să fie toți crinii din a plângerii valeÎn... Citeste mai mult >>
Glasul Luminii
O aură străvezie strălucește deasupra ta,E aura iubirii ce schimbă inimi împietrite,Și dă speranță vie când viața ta e pustie,Nu e o lumină oarecare, e Lumina Lumii.Care pătrunde în orice ungher al in... Citeste mai mult >>
Dragostea care nu renunță
Dragostea care nu renunțăUn părinte cunoaște bucuria din cămin,Simte adânc durerea care apasă casa.Trăiește lipsurile ce rod adesea-n tăcere,Plecat pe genunchi, nu de la oameni cere.Domnul răspunde l... Citeste mai mult >>
DE LUAT AMINTE...
DE LUAT AMINTE...Acum ascultați cu grijăȘi la inimă vă punețiCe am să spun în cuvinteȘi vă faceți o gândire.Petru că și Iuda-apostoli,Amândoi pe lângă DomnulȘi niciunul nu știaCe-i așteaptă viitorul.E... Citeste mai mult >>
SĂ LAUD MÂNTUIREA
SĂ LAUD MÂNTUIREA...E-atat de bine, Doamne,In mâna Ta să fiu,Să laud mântuirea,Primita-n al Tău Fiu.Ce-aș fi făcut în lume,Când aveam un necaz,La cine, Doamne s-alerg,S-alunge-al meu talaz.Doar brațul... Citeste mai mult >>