Scrisoare pentru front

Scrisoare pentru front

Fiul meu drag,
M-am liniştit ştiind că tu eşti sănătos,
Sufletul meu pentru un timp, e alinat şi bucuros.
Îl rog pe Tatăl nostru bun să te păzească cu putere
Până vom fi iar împreună,s-avem o bună revedere.
Citind scrisoarea ta am fost, ca apa de râu tulburată
Care sub ploaia de furtună vine cu mâl,învolburată.
În suflet mi s-a prins o gheară care şi-acum îl ţine aspră
Când spui că de al nostru Domn credinţa vrea să se despartă.
Mi-e frică fiule de front cu al lui glonte rătăcit,
Sau cel ce ar putea să vină spre pieptul tău, bine ţintit,
De boală,moarte,frig şi dor care se-adună şi te-apasă
Şi-ncet dărâmă ziduri groase ce fac a sufletului casă.
Dar şi mai mult îmi este frică de-a ta credinţă şubrezită
Ce stă în tine ca o floare,prinsă de iarnă,înzăpezită.
Te rog să nu ţi-o pierzi nicicum,chiar dacă stai în umbra morţii,
Să n-ai în tine rătăcirea ce o aduce bezna nopţii,
Ci să priveşti mereu în sus, la Cel care neprihănit
A trăit viaţa pe pământ şi pentru tine a murit.
Dacă ai suflet prins de sloiuri şi hăurile te-nconjoară
Apoi îl trag înspre adânc,alunecă şi-ncet coboară
Prinde-ţi speranţa şi credinţa de Cel ce ţine mâna-ntinsă
Şi are încă-n casa Lui uşa iubirii larg deschisă.
Nu te lăsa învins de ură,de-ale ei gânduri frământat,
Chiar dacă-i cuibărită bine la sânul tău şi-n al tău pat.
Priveşte la Hristos ce-n lume,fără păcat a fost hulit,
Trimis de Tatăl Lui spunând:"Atât de mult lumea-am iubit".
Urmează-I pasul,stai aproape,având în minte gândul Lui
Ce te învaţă-n bunătate ca mila s-o arăţi oricui.
Când simţi că valuri mari deodată,ridică-n tine furii negre
Cheamă blândeţea Lui să-ţi fie ca turnul care stă de veghe.
Şi dacă nu mai poţi să rabzi ce e nedrept şi e prea mult,
Iar vieţile le vezi cum pier în al războiului tumult
Priveşte scena cea din urmă,a vieţii lui Hristos în lume,
Când ura strânsă şi vărsată nu-L poate-nvinge nici răpune,
Iar pacea Lui e ca întinsul de ape limpezi cristaline
În care norii nu privesc, fiindu-le parcă ruşine.
Şi-atunci când crucea e în faţă se roagă, neavând păcat:
"Tată Te rog ca să îi ierţi,nu ştiu acum ce mult rău fac"!.
Pune în tine şi credinţa şi pacea Lui în faţa urii
Şi fii o apă cristalină sub norii groşi,pe cerul lumii.

Fiul meu drag,acesta este momentul încercării tale
Pe care poţi să-l treci având,credinţa Lui şi-a Lui răbdare.
Cu El de mână stând mereu în casa cu uşa deschisă
Vei avea-n sufletul tău slab, lumina-ntotdeauna aprinsă.
Războiul ia vieţi ce se duc,în neştiuta veşnicie,
Mulţi mor necunoscând nimic din a Cuvântului solie,
Sunt duşi de valurile mari şi prinşi de ape îngheţate
Apoi alunecă încet într-un adânc,fără să scape.
Dar toţi cei care mor pe front,prinşi de al morţii sloi de gheaţă
Sunt mai puţini decât aceea care sunt morţi fiind în viaţă,
Căci este scris că lumea-ntreagă zace în cel ce este rău
Necunoscând şi stând departe de dragostea lui Dumnezeu.
Adevăratul front e viaţa,războiul ei e permanent,
Ochiul soldatului ce crede să fie la vrăjmaş atent
La armele ce-i stau ascunse sau sunt aduse la vedere,
Ţintind întotdeauna-n suflet să-l piardă cu a lor putere.
Deaceea fiule ,te rog,războiul să-ţi fie încercare,
În el să-ţi întăreşti credinţa şi să ascuţi a ta răbdare,
Ele să-ţi fie arme-n viaţă,într-un război ce-i nevăzut
În care Hristos a luptat şi-a fost biruitor,neînfrânt.
Iar tu să fii soldatul Lui,ce-I poartă steagul, credincios
Ca să îl pună-n gândul lumii,în piscul ei înalt,ceţos.

Fiul meu drag te-aştept să vii,cu inima de dor aprinsă
Şi să-mi aduci iar primăvara, prin uşa iernii larg deschisă,
Să stăm pe banca din grădină,chiar de nu sunt bujori în floare
Dar să avem suflete calde,cu a iubirii sărbătoare.
Şi să lăsăm războiul lumii,cu nesfârşitele ei lupte
În care sufletele cad şi multe mor fiind înfrânte,
Noi să privim spre Domnul nostru,spre soarele neprihănirii
Care urmează să se-nalţe peste prea lungul plâns al firii,
Să mai rămână doar puţin din încercările credinţei
Şi să vedem cum împlineşte cuvintele făgăduinţei.

Ioan 3:16; 16:33; Luca 23:34; Matei 8:22; 1 Ioan 5: 19.