Săruturi

Săruturi

Urca pe munte-n suferință, cu-al său Isac, fiul promis
Și Avraam plângând, sărută copilul scump, un dar de vis…
Și după lecția iubirii, ce spre Hristos l-a îndreptat,
Mai strîns ținu la piept feciorul, și mai cu foc l-a sărutat !

Rebeca strânse tare-n brațe, pe Iacov ce-nghițea un nod,
Și-l sărută c-o întrebare : "Vai, Doamne, oare-o să-l mai văd ?"
Și nu l-a mai văzut vreodată pe fiul scump pe-acest pământ,
Și a ramas c-o sărutare… și- al revederii legământ !

Și mai târziu, la rându-i Iacov, lăsă pe Iosif cu-n sărut,
Trimis apoi, drept mort să-l afle, pe fiul său ca sclav vîndut…
Dar ca un mort, ce-apoi învie, găsi din nou fiul prea scump,
Și-l sărută cu bucurie, slăvind din suflet pe Cel Sfânt !

Pe Domnul scump spre pregătire, în lacrimi și în mir curat,
În locul meu și-al tău Maria, picioarele I-a sărutat,
N-avu la nimeni prețuire, gestul fu aspru judecat,
Doară Isus primi ofranda, rostind cuvânt de-apreciat !

O sărutare dădu Iuda, ca semn ascuns de salutare,
Pozând ca om ce știe bine, când trebuie să faci mutare…
Isus fu unicul ce puse, un preț de om chiar și pe el,
Dar preferă mai bine moartea, săracul păcătos, mișel !

Sânt sărutări și sărutări, sânt afirmații, întrebări …
Ce fac azi eu, ce faci și tu, poate că vând , poate că nu…
De vreau sau nu, sărut voi da, ori lui Isus, ori altuia,
Ramîne veşnic plata mea, sărutul dat prin Golgota !