text Poezii crestine

Să fii un pom

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria PARGE
Să fii un pom

Fericit e cel ce are
Pe Isus Mantuitor
Când i-i sete, când i foame,
El vine l-acest izvor

Sufletul își răcorește
La izvorul sfânt, curat,
Dumnezeul îl păzește
Liniștit în al său pat.

Zi de zi-n lucrarea sfântă
El rămâne l-adapost;
Nu îl plouă, nu îl ninge,
Cel rău, nu îl ia la rost.

El, sădit pe malul apei,
Se aseamănă cu-un pom,
Rodul, el își dă la vreme,
Satură pe orice om.

Biserica

Mi-aș de dor de tine,
Biserică iubită,
Când te privesc din ceruri,
Mireasa mea, smerită.

Ți-am pregătit în ceruri
Cununi, mărgăritare
Și haine -n pietre scumpe
Să fii ca-n sărbătoare.

O, porumbiță scumpă,
Din plaiu-ndepartat,
Mi dor de-a ta cântare,
Ce-o-ngani și pe-nserat

Și -n zorii dimineții,
Și-n arșița de zi,
Când soarele dogoare
Pe-obrajii tăi lucind.

Și -n miez de noapte ruga-ti
Ți-am ascultat cu drag,
Căci scumpa-Mi este ruga-ti
'Naltata după psalmi.

O, scumpă porumbiță,
Cu ochi de roua-n rugă, ,
Suspinu-adanc și ruga-ti
La Mine-o să ajungă!

Toți îngerii din ceruri
Privesc uimiți în jos
La ruga ta cu lacrimi
Când lauzi pe Cristos
(De dorul lui Cristos).

Te-ascult și-n primăvară,
Și-n lungul verii arsiti,
Și-n toamne ca de aur,
Și-n ierni cu rece aburi... .

Și de-ar mai fi și alte
Anotimpuri date, mii,
Și ruga ta, și cantul,
Ti-ascult mai mult, să știi... .

Ești gata! Și spre ceruri,
Zburând Te-oi înalta,
Să fii pe veci Mireasa,
Spalata-n jertfa Mea.

Să-ți spăl a tale raine
Și plânsul de pe-obraz
Să-ți pregătesc o nuntă
Pe-a cerului talaz.

Cu Tatăl Cel din slavă,
Cu îngeri și cu sfinți,
Te-astept, Mireasă dragă,
Biserica de sfinți.

La masa cea cerească,
Odihna cea de-ospat,
Minuni și semne sfinte
In locaș dumnezeesc.

(nu doresc recompense, scriu pt laudă la adresa Domnului Isus.)



Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>