text Poezii crestine

Pocăință, dar ceresc

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mihalca Inuţ
Ridică-ți în sus privirea,
Stai o clipă, te gândește,
Nu auziți că El te cheamă?
Vino și te pocăiește!

De la Domnul pentru tine,
Suflete trudit cu greu,
A venit Isus în lume,
Să te-ntorci la Dumnezeu.

Calea ți-o arată, Domnul,
Prin Cuvântul minunat,
Cum să te întorci la El,
Din mocirlă și păcat.

Nu e greu, atât, ascultă,
Suflet scump și prețios,
De Cuvântul din Scriptură,
Ce-l descrie pe Hristos.

Nu-i scrisoare și atât,
Nu-i mesaj cu har ceresc,
Nu-i un tuș pe o hârtie,
Ci e Tatăl ce-L iubesc.

E Mesia care vine,
Pentru tine dragul meu,
Cu o mare bogăție,
Să-L cunoști pe Dumnezeu.

Căci Cuvântul e aproape,
Este chiar în gura ta,
Doar rostește-l cu credință,
Și putere vei avea.

Să trăiești mereu cu Domnul,
Să renunți la tot ce-i rău,
Să primești din ceruri Duhul,
Ce vine din Dumnezeu.

Cu lumină, cu putere,
Cu mărețul har Divin,
Să te scape de la moarte,
Și de viața de suspin.

Să te smulgă din robia
Ce apasă așa de greu,
Să cunoști ce-i părtășia,
Cu Isus ce-I Dumnezeu.

Care a venit la tine,
Cu iubire și cu har,
Să te scape de la moarte,
Ca pe sărmanul tâlhar.

Care, stând în fața morții,
Cu viața lui pătată,
L-a privit pe Domnul vieții,
Și cu voce vinovată:

Eu sun vrednic de osândă,
Este drept ca să plătesc
Pentru viața mea murdară,
Pentru traiul mișelesc.

Dar acest Isus ca mielul,
El să moară fără vină?
Omul cel mai sfânt din lume,
Fața blândă și senină...

Iar Isus privind la dreapta,
Spre tâlharul ce vorbește,
A văzut că-i pare rău,
Văzând că se pocăiește.

L-a iertat de orice vină,
Harul sfânt l-a absolvit
De o veșnică osândă,
Pe tâlharul chinuit.

Primul om venit la Domnul,
Primul suflet izbăvit,
Primul rod de pe Golgota,
E tâlharul istovit.

Nu vreun preot, nici sutașul,
Nu acei ce cred că-s bine,
Ci acei ce-ș văd păcatul,
Și-nțeleg: E vai de mine!

Amin.

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>