text Poezii crestine

Plecat-ai pe mare, copile plăpând

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ana Haz
Plecat-ai pe mare, copile plăpând,
Înșelat de-o nădejde străină,
Eu am rămas pe mal suspinând,
Cu lacrimi voi umple-o fântână.

Calea e grea, în traistă ți-am pus
Merinde de-acasă, curată,
Pâinea pe care o-mparte Isus,
Să n-o schimbi copile, vreodată.

Limpede Apă ți-am pus în ulcioare,
Când simți că puterea te lasă
Să nu bei, cumva, din ape amare,
Să bei din Izvorul de-acasă.

E marea ostilă, adâncul la pândă,
Își leagănă cântul sirene,
Dar Brațul puternic stă să te prindă,
Încrede-te în El, nu te teme.

Comoara spre care ai zelul aprins,
Păzită-i de mii de capcane,
Iar dintre valuri ți s-au întins
Puzderii de brațe morgane.

Eu, de la Cruce întind peste mare
Curcubeu, când în rugă te țin,
Domnul mi-a dat Credința prin care
Mereu îți fac un cer mai senin.

Cu lacrima mea potolit-am furtuna
Și pirați și rechini i-am mustrat,
La poala Crucii primit-am arvuna
Căci vei fi de Isus apărat.

Sub pleoape-ți înfloresc cireșii încă,
Iazul îți mai susură în piept,
Mama flutură năframa pe o Stâncă
Și te aștept copile, te aștept.

Când Domnul te va cerceta, ia seama!
Cât Harul Lui mai curge peste ape,
Pe Brațul Lui, zilnic te-așează mama,
Numai El mai poate să te scape.

A răbdat chin pe cruce, pentru tine,
Sângele Lui spală și al tău păcat,
Viața ta doar Mâna Lui o ține,
Acceptă-I Jertfa, ca să fii iertat.

Aștept, pe flux mesajul tău s-ajungă,
Scrie-mi că te întorci din depărtare,
Trăind aievea bucuria-ndelungă,
Să se-mbrace Ceru-n sărbătoare.

De vei întârzia și eu nu voi mai fi aici
La poarta casei unde m-ai lăsat,
Las urmele pe-o Cale pe care ajungi
Acasă-n Cer, pe malul celălalt.

Voi fi acolo, cântând imnuri de slavă,
Dând cinste Melului Ce ne-a salvat,
Lui I-am dăruit inima mea întreagă
Și n-am pierdut Nădejdea niciodat”.

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>