text Poezii crestine

Pentru Tine, Suflet Scump

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristian Neamțu
Pentru tine, suflet scump, în poarta raiului cel veșnic
Stă Domnul Dumnezeu, Cel Măreț și-Atotputernic;
Cum un tată aștepta cu nădejde și cu dor
Să se-ntoarcă din întuneric al său fiu risipitor
Te-așteaptă Domnul ca să vii din drumul cel rătăcitor!

Iată dragostea cea mare ce în Domnul arde
Așteptând ca tu să vii de-acolo de departe,
Să părăsești tărâmul cel rău și-ntunecat,
Să lepezi orice drum străin și încurcat
Și căzându-I pe grumaz să fii pe veci iertat!

Pentru tine, suflet scump, un cânt răsună în văzduh,
Un cânt de cor de îngeri ce parcă pătrunde-n duh,
Un cânt de cor de îngeri viu și-armonios
Ce te-ndeamnă să renunți la traiul păcătos
Și să vii la Domnul Cel Drept și milos!

Iată că întregul cer te cheamă la pocăință,
La o viață făr' păcat, la o viață de credință;
Întregul cer așteaptă cu nădejde și cu dor
Ca mântuit de Domnul Cel Atotstăpânitor,
Să fii acolo sus în slavă în țara bucuriilor!

Pentru tine, suflet scump, niște raze de lumină,
Niște raze aurii cu sclipire divină,
Coboară cu blândețe aici jos pe pământ
Purtând cu ele pacea, ca un susur blând,
Aducând speranță, bucurii din raiul sfânt.

Iată Slava Celui 'nalt ce umple voios
Raiul cel etern, paradisul cel frumos,
Unde cântă mii de îngeri sfinți și luminoși,
Unde împărați aleși stau pe munții cei stâncoși,
Unde fii de Dumnezeu zboară bucuroși!

Pentru tine, suflet scump, Dumnezeu Cel Minunat
Ce-a venit ca om în lume a murit ca blestemat;
Acesta-i ceasul tău suprem când poți veni la Isus
Să-I spui: "Părinte, Ți-am greșit, vreau de-acum să-ți fiu suspus!",
De vrei să ai încredințarea că ai un nume-acolo sus!

Încă te-așteaptă Domnul în poarta țării fără nor;
Încă răsună-n ceru-ntreg chemarea ta la Salvator;
Încă străluce pe pământ Slava Celui mai Presus;
Acesta-i ceasul tău suprem când poți veni la Isus
De vrei să ai încredințarea că ai un nume-acolo sus!

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>