Pavel către Filimon

”Îți scriu cu mâna mea, prieten prețios,
Căci tu-mi cunoști grafia,
Eu Pavel, rob al Lui Hristos,
Primește-mi dar solia.

Din temniță unde-s adus
Eu iți spun: sănătate
Și har și pacea Lui Isus
Ce mă povățuiește-n toate.

Îți scriu cu mâini de om bolnav
Dintre butuci și scânduri,
Cum pot; căci trupul mi-e firav
Dar tu vei înțelege aceste rânduri.

Am un ciot mic dintr-un creion,
Găsit prin temnița pustie,
Cu el iți scriu, iubite Filimon,
Tu om ales, setos de părtășie.

Căci auzit-am binele ce-l faci
Și dragostea-ți pentru toți sfinții,
Cum îi ajuți pe cei săraci
Și-i prețuiești pe toți părinții.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu
Când îmi aduc aminte,
Întotdeauna dragul meu,
De tine și ale tale simțăminte.

Deși eu pot să-ți poruncesc
În Numele Autorității sfinte,
Vreau ca un frate să-ți vorbesc
Și să îți fac o rugăminte.

Te rog pentru copilul meu
Ce l-am născut în lanțuri,
Da, Onisim, ce ți-a fost rău
Dar care azi e candidat la ceruri.

Știu, ți-a fost nefolositor,
Plecat pentru o vreme,
Și știu că nu ți-a fost ușor
Căci ți-a făcut numai probleme.

Ți-l dau ca pe copilul meu,
Frate, ca pe inima mea,
În Numele Lui Dumnezeu
Să-l ai de acum de-a pururea.

Eu, Pavel, totul voi plăti
De ți-a adus vreo vătămare
Și nu rămân dator, doar știi,
Fă-mi, te rog, această favoare.

Ți-am scris fiindcă m-am bizuit
Pe-a ta sfântă ascultare,
Știind că faci mai mult decât iți zic
În dragostea ta mare.

Rămâi cu bine, frate scump,
În harul mântuirii
Și așteaptă-mă că-n ceva timp
Vine și clipa reîntâlnirii.

Rămâi în harul lui Isus
Tovarăș drag de pribegie,
Pe drumul care duce sus
La Domnul nostru-n veșnicie.”