text Poezii crestine

Omule,ce dis-de-dimineață

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gavril Florea
Omule, ce dis-de-dimineață
Tot vrei să strângi în astă viață,
Prin tot ce te trudești mereu,
Întreabă-te, ești cu Dumnezeu?

Te-ntrebi oare ce-ți rămâne,
Mai prinzi oare ziua de mâine?
Te-ai gândit la viața ta
Ce vei lua când vei pleca?

Biblia ea ne vorbește
Și nu e o simplă poveste,
De un om cu faimă mare
Împărat, om cu valoare.

El a căutat plăcere în toate,
Dar înainte de moarte,
A realizat că pe pământ
Totu-i goană după vânt! .

Căci Solomon a căutat
Să fie un desfătat.
Aproape totul a încercat,
Dar nimic nu l-a săturat.

Istoria și ea vorbește,
Parcă desprins din poveste,
De un tânăr împărat
Ce la război a plecat.

Lumea să o cucerească,
Firea să o împlinească.
Când aproape a reușit,
Moartea la el a venit.

În țărână a plecat
Acest viteaz împărat,
Doar istoria-i de el,
A murit ca toți la fel.

Da, de Macedon vorbesc,
Puțin vreau să-l amintesc,
Din viața lui să învățam,
Să nu dorim să-l urmăm.

Caligula și Dominițian,
La fel și ei, an de an,
Au cerut închinare,
Ca la zei adorare.

S-au crezut dumnezei,
Dar acuma chiar și ei
Zac de mult în țărână,
Moartea deloc nu amână! .

Dar Biblia dă speranță
Și o șansă la viață.
De un om ea ne vorbește
Ce moartea o biruiește! .

Singurul ce putere are,
Ține moartea la picioare,
Boldul morții-a biruit
Prețul morții l-a plătit.

Și ne dă un mare țel,
Să-L urmăm mereu pe El.
Viață ca să primim,
Moartea să o biruim.

Îl cheamă Isus Hristos,
Numele cel mai frumos! .
Pe toți la El ne cheamă,
Bine ar fi să-L luăm în seamă.

Este Domn peste toate,
Peste viață, peste moarte.
De vrei să ai un viitor,
Acceptă-L ca Mântuitor.

Nu pierde timpul ca Macedon,
Nici vremea ca Solomon,
Răscumpără-l frumos,
Așa cum cere Hristos.

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>