Ochii Sodomei

Ochii Sodomei

În întuneric reci şi goi ochii Sodomei stau la pândă,
Lucesc sub pleoapele deschise,pe feţe ascunse,neştiute,
Cu o privire ca de fiară,atât de hulpavă şi crudă
Aşteptând prada s-o apuce şi faţă-n faţă s-o înfrunte.

Ascunşi atât de bine stau în noaptea şi tăcerea lumii
Ce-şi doarme somnu-n neştiinţă sau într-o laşă nepăsare,
Fără să ştie cine sunt ochilor reci vicleni stăpânii,
Ce gânduri are mintea lor şi unde merge a lor chemare.

Fiara Sodomei se aruncă,îşi prinde prada între gheare
O duce apoi în vizuină,într-un pustiu ce e departe,
În bezne mari,adânci,de orb,într-un adânc fără hotare,
De tot ce e frumos şi bun cu-a ei putere o desparte.

Copilul plânge plin de frică,pe urmă tace îngrozit,
Bărbatul laş este legat,femeia lui este înfrântă
Şi într-un gând ce se vrea liber în noaptea lumii rătăcit
Sunt aruncaţi în vizuină,pierzând o grea şi lungă luptă.

Ghearele fiarei se retrag,ochii ei reci lucesc de poftă,
Din gură balele-i scârboase îi curg pe minţi şi trupuri goale,
Închide florile iubirii în nişte adâncimi de grotă
Unde le-aruncă în mocirlă şi le zdrobeşte în picioare.

Copilul ce e plin de groază e ca un mugur ofilit
Prins de îngheţul nemilos venit târziu în primăvară,
Pe ramurile de copac de seva lui secătuit,
Purtându-şi parcă prin grădini ruşinea şi marea ocară.

Bărbatul care e legat şi cu femeia lui înfrântă
Sunt ramurile de copac ce şi-au pierdut fala-n grădini,
Degeaba mugurele mic pe fruntea de copil sărută
El nu va fi nicicând puternic,pe sănătoase rădăcini.

În prea frumoasele grădini ochii Sodomei stau la pândă,
Fiara ce-i poartă nesătulă,se plimbă în tăcerea lumii
Şi liberă se crede bună,c-o inimă atât de blândă
Fiind iubită de cei care nu ştiu cine îi sunt stăpânii.

Ochii Sodomei reci şi cruzi îngheaţă mugurii pe ramuri
Şi cu ei florile iubirii sunt duse-n adâncimi de grotă
Unde în gânduri necurate, ca ape-n mocirloase maluri
Fiara ce-i liberă-n grădini îşi face josnica ei poftă.


De prin grădinile frumoase se mai aude uneori
Câte o şoaptă sau un strigăt,spărgând tăcerea laşă a lumii,
Vor să salveze din petale care mai stau albe pe flori
De sub privirile de gheaţă,ce le au crude doar nebunii:

„Prindeţi în laţ fiara Sodomei,legaţii ochii rătăciţi
Şi aruncaţi-o-n adâncime,să nu mai iasă niciodată,
Până când vorbele de hulă a celor de ea stăpâniţi
Nu a chemat încă dreptatea din a ei casă să răzbată.

Acoperiţi ochii Sodomei să nu mai vadă niciodată
Ramuri înalte de copaci pe care muguri se adună,
Până când Lot mai este-n ea,până când mila o mai rabdă
Şi-a lui nevastă curioasă nu a privit încă în urmă”.