Oaia cea găsită

Paște turma cea cu oi, liniștită pe islaz
Fericite că păstorul le păzește de necaz
El le duce la pășune cu verdeață și lumină,
Le-ngrijește, le iubește și durerea le-o alină.

Iată una dintre ele, într-o zi s-a hotărât
Ca să plece de la turmă întrucât i s-a părut
Că în lume e mai bine, poți să faci tot ce dorești
Căci doar firea pământească îți dictează ce să guști.

Traversând oița aceasta peste văi și peste munți,
Peste locuri din pustie, cu vânt aspru și curenți
Iată, o cuprinde frica și-ar dori să se-ntoarcă
Dar nu vede niciun drum, tot mai rău ea se afundă.

Întunericul coboară, lăsând fiorii reci să între
În inima blândei făpturi ce se prăbuși pe pietre
Și sleită de puteri, își pierdu a sa speranță
Că va mai putea ajunge într-o zi 'napoi acasă.

Între timp păstorul vede că o oaie s-a pierdut
Mai erau doar nouăzeci și nouă pe câmpie, la păscut
Și fără să mai stea pe gânduri, el atunci a și pornit
Să o caute pe cea... ce-i cu sufletul rănit.

Căutând-o ore-n șir, iată că pe înserare
Auzi un scâncet slab ce venea din depărtare
Coborând tot mai în vale, sub un lemn vechi și uscat
O găsi pe cea pierdută, cea lovită de păcat.

Bucuros, o ia în brațe și cu milă o-ngrijește,
Îi pansează orice rană și de frig el o ferește,
Și luând-o în spinare, se porni cu ea spre casă
Pentru a sta iar împreună cu păstorul ei la
masă.
*****************
E mai mare bucuria pentru un singur păcătos,
Ce se lasă de păcate și se-ntoarce la Hristos
Decât nouăzeci și nouă de neprihăniți pe cale
Ce-au stat doar lângă Isus și-au văzut faptele Sale.

Dacă sufletul ți-e trist, rătăcit prin nicăieri
Domnul are azi puterea să-ți aducă mângâieri
Lasă-te de El purtat, în a Lui turmă să te pună
Și vei fi atunci salvat de-a Lui mână sfântă, bună.