Musafir si plâns !

Imi plâng in geamuri îngeri cu aripile întinse, răzlețe …
Udându-mi cu obraji obloanele și perdele ascunse in dos. .
pozez chip livid pierdut în șirul lung de fețe și fețe. .
Si ignor la ușă pe musafirul cel numesc emfatic și astăzi …Cristos …

Pe sub ușa mi se prelinge in casa valul de sânge domnesc. .
Care imi năclăiește marmura cioplita in culmi de Carrara …
Dincolo de usa se moare in agonie ca eu sa trăiesc. .
Și in ochiul de sticla îngerii îmi acoperă neștiința cu seara. .

Tânguit glasul Lui mai murmura rugăciuni in tăblia de ușă…
Și deodată cade copac peste zarul inert ca și sufletul meu…
El fălnicia cerului s-a presărat peste preș ca o cenușă…
Având in mâini arsura cuielor din tine și eu. .

Țâțânile siguranței mele tremura din încheieturi in noapte …
Glas ruginiu imi prohodeste in bocet prelung adormirea…
Și visul din mine imi desenează destinul în șoapte. .
Pe pereți fără de ctitor și răscumpărator in care a intrat părăsirea…

Și dorul de geam cu îngeri zugrăviti ma arde in piept …
Privind in golul de sticlă îmi vad chipul de piatră. .
Sa mai curgă pe marmura albă comori sangvine degeaba aștept. .
Si nădejdea ca podeaua in cioburi ascuțite mie spartă…

Alerg la usa s-o deschid cu mânile căutând febril izbăvire …
Dar înțepenită ea rămâne ca stâncă in rădăcini de creație …
Și plâng cu ochii de mort, plângând neîncetat nemurire. .
Și in piept am ciocănit și Golgota o simt in a mea respirație!

Morman întreg de invitați și șanse s-au dus ca fuiorul de fum. .
Au mai rămas doar cuie pentru regrete mai vechi și mai noi…
Ma întreb nenorocit ce voi mai face restul de viața acum…
Când soarele ii dus și rămân sub al nefericiri veșnice ploi? !

Voi plânge in hohot fără hotar de oprire pe varul necopt de pereți…
S-audă din case alți vecini din dos de implacabil zăvor. .
Sa iasă pe prag din comoditate sau din închipuiri de sperieți …
Sa aibe primească in casa mai mult decât știu, mai mult decât vor! !

Sa li se umple casele de pace, de nădejde și val de lumină…
Și îngeri zglobii in bucurii, sa cânte solfegii in bună-nchinare…
Ca in casa închisă pătrunsa salvarea in humă și tină…
Cristos-musafirul, nu mai e pe prag după ce cade inserare!