text Poezii crestine

Moise -Legile Domnului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Legile Domnului
Exod cap. 20

Doar fum și foc sus se vedea
Domnul pe munte, a coborât
Și totul se cutremura
Poporul era îngrozit

Cu Domnul, Moise acum vorbea
Și trâmbițele răsunau
Iar Dumnezeu îi răspundea
Pe vârful muntelui, stăteau

Poporu a fost avertizat
La Dumnezeu, să nu privească
Mai jos de poale ei au stat
Ca Dumnezeu, să le vorbească

Când Domnul lui Moise-I vorbea
Poporul, era înfricoșat
Vocea Lu, i tare răsuna
Ei tremurau, neîncetat

Apoi pe Domnul L-au rugat
Numai lui Moise, să-i vorbească
Mult muntele a fumegat
Ei toate aveau să împlinească

Și Legi prea drepte Domnu a dat
Pe om, ca să-l călăuzească
Și tot poporu a ascultat
Legi, ce aveau să le împlinească

Și zece mari porunci, le-a dat
Al lor ghid de viață să fie
Domnul pe table le-a notat
Lor, să le fie mărturie

Și alte legi de slobozenie
Tot Domnul la om, i l-ea dat
Ca să îl țină-n cumințenie
El, drumul drept Ie-a arătat

Ei au pornit pe calea dreapta
De Domnul, teamă le era
Dar au uitat ce îi așteaptă
Când Moise la Domnul, suia

Iar Domnul Legi multe le-a dat
Ca să le țină trebuia
Când mult pe munte Moise a stat
Un idol, ei își căutau

Și lui Aron toți i-au cerut
Vițel din aur, să le facă
Și acest idol au crezut
Cântau, nu mai puteau să tacă

Veseli, în jurul lui jucau
Tot ce-au trăit iute au uitat
De Domnul nu-și mai aminteau
Și nici de Moise, ce-a plecat

Domnul pe ei s-a mâniat
Nerecunoscători erau
Și lui Moise i-a arătat
La ce Dumnezeu, se închinau

Cu ochii triști și înlăcrimați
Moise, pe Domnul l-a rugat
Evreii să fie cruțați
Poporul, să fie iertat

Ca egiptenii să nu creadă
Că Domnul e răzbunător
În Domnul lor, ca să nu vadă
Un Dumnezeu, ucigător.

va urma

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

Întoarce-te, tu, fiu risipitor
De ce mereu alegi ce vezi cu ochiiȘi-asculți mereu de șoapta celui rău?De ce n-asculți și tu Cuvântul Vieții,De vocea minunată a lui Dumnezeu?De ce privești mereu spre bogățiaAcestei lumi atât de depr... Citeste mai mult >>
JERTFELE CREȘTINE
JERTFELE CREȘTINECând stai in jertfă, dragă frate,Să stai smerit, cum scrie-n carte,Isus, Fiul lui Dumnezeu,N-a considerat că-i greu.Privește, cum la jertfa Lui,Bau paharul pân' la fundȘi necartind, n... Citeste mai mult >>
Vino, prietene!
Vino, prietene!Biblia-i o carte sfântăCe pe mulți, ea, azi frământăSă împlinească ce e scrisȘi s-ajunga-n paradis.Dacă-o iei pe altă caleRătăcirea te doboarăCalea sfanta-i numai UnaMergi pe ea și iei... Citeste mai mult >>
SĂ FIU COPIL, SE POATE....
SA FIU COPIL, SE POATE...Ce mare har, vazut-am mântuireaLa care, nici sperat-am vreodat.Când stăm privind la cer, gândireaSpunea că Dumnezeu, pe veci s-a-ndepartatCopil al Său, se poate să fiu oare?Da... Citeste mai mult >>
Crestinul
CreștinulÎnc-o zi a mai trecutPeste viața mea cu grabă,Trec și zile, trec și nopțiȘi se scurge viața -ntreaga.Iată, însă, care-i rostul,Ce se cere de la TronulCelui ce trăiește veșnic,Care-I Domnul, F... Citeste mai mult >>
A. L. E. L. U. I. A.
Astăzi, aici, și-acum: aceasta-i pocăința,Adevărata șansă spre-un Adevăr ascuns.A-nvinge amăgirea e să accepți credința,Astfel s-apuci cununa, când capătu-ai ajuns.Lumină limpede lucind mai sus de șan... Citeste mai mult >>
Vindecarea ologului din naștere
[Faptele Apostolilor 3:1-11]---La poarta cea frumoasă a Casei Celui SfântPe unde credincioșii intră cu pas măruntS-aducă jertfe, daruri, sau laude în cânt;Pe unde cărturarii învață din Cuvânt,Și unde... Citeste mai mult >>
Orizont
Eram copil și învățam la școalăDespre natură - legi și fenomene,Despre copaci - misterele dintr-o petală,Despre cunoașterea din lumea materială,Iar ora de științe se scurgea alene.Învățătoarea poveste... Citeste mai mult >>
Lasă-L pe Isus în inima ta
Lasă-L pe Isus în inima taExistă vreun loc în care Isus nu poate intra?Există vreun loc în lume, în afară de inima ta?Doar acolo Isus nu dă buzna, la ușa inimii tale,Nu intră cu forța, așteaptă cu mul... Citeste mai mult >>
Spre ce alergi?
Spre ce alergi?Omule făcut doar din țărână,Spre ce alergi, spre ce necunoscut?Te cheamă astăzi Domnul în LuminăSă-ți fie ajutor, și pavăză, și scut.Spre ce alergi, spre ce-ți întorci privirea,Și pe ce... Citeste mai mult >>