text Poezii crestine

Moise- Înnoirea Legământului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Înnoirea Legământului
Exod cap. 34

Și Moise iarăși a urcat
Cu Dumnezeu ca să vorbească
Și doua table a luat
Din nou, Legile să primească

El pe Sinai, singur era
Domnul în nor s-a coborât
Cu mâna Legile scria
Și mult cu Moise, a vorbit

Moise adânc s-a închinat
În fața Tatălui Ceresc
Și să îi ierte L-a rugat
De tot ce fac și ce greșesc

Domnul din nou s-a îndurat
Și pe Moise l-a sfătuit
Să fie dârz și neînfricat
Să facă ce i-a poruncit

Cu nimenea ca să nu facă
Vreodată, vreun nou Legământ
Alti dumnezei să nu aleagă
Să nu li se închine, nicicând

Altarele să le distrugă
Ai lor idoli, să-i nimicească
De a lor fete ca să fugă
De tot ce-i rău, să se ferească

Iar sărbătorile să țină
Așa cum Domnul i-a învățat
Ca peste ei, rău să nu vină
Ei îndurare au căpătat

Iar Moise patruzeci de zile
Cu Domnul, pe munte-a vorbit
Nici apă n-a băut, nici pâine
El n-a mâncat și n-a dormit

Când de pe munte a coborât
Fața lui, tare strălucea
Căci el cu Domnul a vorbit
Și plin de slava Lui, era

Cu toții slava i-au văzut
Puterea Domnului știau
Și ce-a spus Moise, au crezut
Legile noi ei le primeau

Poporul daruri a făcut
Al lor Cort să se construiască
Cu multa dragoste au vrut
Tot ce-a spus Domnul să împlinească

Aramă, aur și argint
Lână și stofă colorată
Să facă Cortu-aveau în gând
Să împlinească Legea dată

Pietre de onix minunate
Pentru efod, pentru pieptar
Cu dragoste ele au fost date
Toți aduceau câte un dar

Și Chivotul l-au construit
Și din salcâm ei l-au lucrat
Cu aur mult l-au poleit
Ei Domnului, l-au închinat

La fel, altare au făurit
Să aducă arderi Domnului
Cu dragoste l-au construit
Spre slava și mărirea Lui.

va urma


Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>