text Poezii crestine

Mica-Alte mustrări spuse de Mica

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Alte mustrări spuse de Mica
(Mica cap. 3)


Prin Mica, Domnul le vestește
La căpetenii el le spune
Despre dreptate, le vorbește
Și multe întrebări le pune

Ei sunt datori ca sa cunoască
Tot ce e drept și adevărat
Și ce nu-i bine, să urască
Dreptul, să fie respectat

Dar cel nedrept răul iubește
Și rău îi place ca să facă
Dreptatea o nesocotește
Iar gura, nu poate să-i tacă

Pe cel sărac îl jupuiește
Iar carnea pân la os, mănâncă
Și oasele le mărunțește
Și într-o oală, tot aruncă

Trupul poporului jupoaie
Apoi strigă spre Dumnezeu
Dar Domnul nu vrea să se înmoaie
A lor porniri sunt doar spre rău

Și de proorocii mincinoși
Domnul este nemulțumit,
Sunt falși și nu sunt credincioși
Poporul, ei l-au rătăcit

Dacă-s primiți și ospătați
Ei, proorocesc numai de bine
Dacă nu sunt bine tratați
Războiul, le spune că vine

Dar va veni nenorocirea
Chiar pe furiș și-n miazănoapte
Fără remediu, amărăciunea
Pentru că Domnu, așa socoate

Iar soarele va asfinți
Pentru proorocii mincinoși
Iar ghicitorii toți vor fii
Descoperiți și-n față, scoși

Dar Domnul e plin de putere
Dreptatea cunoscută o face
El totul face în tăcere
Lui, adevărul mult îi place

Cei mari din a lui Iacov casă
Și cei ce-s mari în Israel
Dreptatea pare să-i scârbească
Și toate le sucesc altfel

Sionul cu sânge-l zidește
Și în necredință, trăiesc
Nelegiuirea, se înmulțește
Ierusalimul îl mânjesc

Iar judecățile făcute
Pe căpetenii se plătesc
Învățăturile primite
De la preoți, le răsplătesc

Proorocii, pe bani proorocesc
Se bizuiesc pe Dumnezeu
Deși știu bine că greșesc
Ei, mai cheamă Numele Său

Nu se gândesc că Domnu-i vede
Faptele lor va pedepsi,
În a lor proorocii nu crede
Răsplată, cu toți vor primi

Apoi, vine nenorocirea
Din pricina nelegiuirii
Iar omul vede pustiirea
Ierusalimu-i dat, pieirii.

va urma

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>