Mi-e sufletul un cuib

Motto: ""Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.""
Romani 10-17.

Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,
Să nu îl bată ploaia, și nici vântul;
Și-n suflet am o pace atât de-adâncă
De când în cuib a poposit Cuvântul.

Aveam în el nenumărate griji mărunte
Și frământări de pofte neîmplinite
Ce izgoneau seninătatea de pe frunte
Mereu umbrită de gânduri otrăvite.

Îmi lipsea odihna și mult lipsita pace
Că-n cuibul meu au poposit pe rând
Și zgripțorul cel mare, lacom și rapace
Și albul porumbel gingaș și blând.

Dar cele vechi s-au dus odată cu durerea,
De când în cuib a poposit Cuvântul;
Și sufletul a vrut să-i curăț încăperea -
Și mi-a cerut să-i primenesc veșmântul.

L-am primenit cu cer și imnuri de mărire
Și-am măturat aluatul vechi ce m-a robit,
Iar astăzi cânt lui Dumnezeu cu mulțumire
Că prin cuvântul Evangheliei mi-a vorbit.

Așa am scuturat atunci, acele urâciuni
Care îngăduite-n suflet îl întină...
I-am așternut cu drag covor de rugăciuni
Și în ferestre am pus perdele de lumină.

În cuibul meu Cuvântu' a pus credință
Și l-a-ntărit pe stânca de bazalt
Cu un duh de dragoste și chibzuință,
Și stă sub ocrotirea Celui Preaînalt.
Amin!