Marea salvare!

Marea salvare

Pe un drum bătut de tară
În pustiu si-n vreme rea
Am trecut cu lanturi multe
Legate de fiinta mea

Mi-am întis cu voie mâna
Si-am lăsat să fiu legată
N-am stiut că sunt iubită
Si că am în cer un Tată

Si mergând cu greu si jale
Prin furtunile din lume
Am crezut că asa e bine
Cu un lant legat de mine.

Si căzând mereu pe drum
De furtună biciuită
Haina îmi era murdară
Si de nimenea iubită

În genunchii mei si-n palme
Tina neagră clocotea
Cine să îmi tină partea?
Nimenea nu se găsea

După mult amar de vreme
Când ziceam. . -nu se mai poate
Am zărit un Om venind
Cu o cruce grea în spate

Încă nu -Si aruncă ochii
Către mine, si suspin
Însă am văzut pe chipu-İ
Pentru mine mare chin

El începe să-l întrebe
Pe cel care în mână avea
Capătul lantului meu;
-Ce să-ti dau pe roaba ta?

-Cât să-ti dau pe astă roabă?
Zice El cu interes
-Vreau să vină azi cu mine
As putea să ti-o plătesc?

Îsi bulbucă ochii-n cap
Cel cu lantu-n mâna sa
Si cere cu lăcomie
-Plăteste-mi cu viata Ta!

-Da, aprobă cu-n suspin
Si din ochi lacrima-i pică
El primeste lantul meu
Si porneste fără frică

Si se pierde-n zarea albă
Si-n furtuna ce-am iscat
Depărtat în grele lanturi
Pleacă Marele-Mparat.

Mai apucă să-mi soptească
Esti o fica de-Mpărat
Du-te acum, si fi lumină
Pentru asta te-am salvat! Amin!