Mântuirea

Prin îndurarea Ta deplină, astăzi pot să Te slujesc
Chiar de multe o să vină, tot ce-Ți cer îi a Ta milă,
Să mă înveți să stăpânesc firea-mi păcătoasă,
Să nu mai fiu un pământesc,
Să rămân veșnic pe cale, și mereu să Te slujesc.

Mântuirea n-o primești, prin fapte bune, pământești
Ci doar atunci când săvârsești,
Roade sfinte și duhovnicești.
Mântuirea nu se arată, acelor ce umblă pe o cale lată,
Ci doar căruia strigă,
Cu o inima curată.

Harul Tău divin, oh Doamne, n-am un merit să-l primesc,
Cât de multe Îți cer, oh Tată, și nimic nu-Ți dăruiesc,
Lângă Tine vreau să stau, să-Ți ofer inima mea,
Timpul și chiar tinerețea toată
Ție, Tată vreau să-Ți dau.

Ce cadou frumos noi am primit, atunci când Ne-ai născut dinou
Iartă-ne căci multe Ai pătimit, și astăzi toate-s un tablou.
Ce dragoste măreață ne arăți, când tu ne însoțești, Isus
Când prin sângele Cel Sfânt ne cureți și orice păcat sa dus.

Mântuirea nu se cumpără, cu nimic de pe pământ,
Ci doar unul ți-o oferă, al nost’ Isus, prea Sfânt.
Mântuirea când o primești, nu e tot ce ai nevoie,
Ci să crești, să te hrănești, zi de zi să te zidești.
Și să fi o mângâiere, pentru altu care cere
Alinare în durere.

Acum când ceasu’ îi mai aproape, să Te vedem cum vi pe nor,
Chiar de mulți nu vor pricepe, știm! că-i timpul, să ne pregătim de zbor.
Iată vremea cum ne arată, Semnele veniri se împlinesc,
Și doar acelora ce se sfințesc, răsplată lor îi asigurată.

Mântuirea ta străine, astăzi! Domnul ți-o oferă,
De auzi chemare în rugăciune, de ai simțit prezența în suspine,
Numai risipi viața, numai pierde timp prețios,
Și nicidecum al Său har.
Căci mâine s-ar putea să fie în zadar, mâine poate toți te vor lăsa,
Și nimeni nu-ți va mai putea, șterge lacrima…

Dar, ce-i viața? Dacă nu-i doar un jurnal
În care scriem, scriem, până ajungem la final.
Amin