text Poezii crestine

Le voi da o inima...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica
Le voi da o inima...

*
Ceasornicul bate și bate, tic-tac, tic-tac.
Și inima omului bate, bate, până clipele tac.
Timpul grăbește spre o eterna veșnicie,
Tumultul vieții târăște omul în nimicnicie.

Sub ochii lumii, Dumnezeirea nu-i mister,
Măreția Lui umple de slavă întregul cer.
Omule, simți bagajul păcatului cum te-ncarcă?
Părerile de rău, remușcările nu te-ncearcă?

Cunoști tu limanul spre care te-ndrepți?
Timpul trece iute, omule ce mai aștepți?
Drumul nepăsării în taină-ți curmă viața.
Îndreaptă-te spre lumina ce alungă ceața,

Ce firea de gheață, încet-încet o topește.
Și pe-ntinsul zării, nimicnicia risipește.
În Jertfa Divină, întunericul păcatului greu,
Se spulberă sub iertarea ce Ți-o dă Dumnezeu.

„Le voi da o inimă ca să înțeleagă că Eu sunt Domnul."
Să se întoarcă cu toată inima,la Mine, omul.
Și-n plaiuri tot mai largi, trecând Cuvântul
Trezește din somnul de moarte, pământul.

Se sting poveri amare, se șterge vină cu vină.
Se revarsă peste omul căit, lumina deplină.
Cuvântul Sfânt străbate de-a-lungul, pământul,
Chiar mai iute ca vântul, mai iute ca gândul.

Trece peste munte , deal, apă și vale
"Le voi da o inimă și o cale..., (Ier.32.39)
"...Ca să se teamă de Mine totdeauna...",
Să nu le fie frică, când trece furtuna.

"Spre fericirea lor și a copiilor lor după ei."
Vor înțelege jertfa și esența dragostei.
Se vor împlini toate planurile mele,
Cuvântul Meu va rodi tot mai multe stele.

Alungată necredința, ce răul prevestește.
Strigătul durerii în Isus, alinare găsește.
Și-n ceas de taină dau năvală fețele ofilite,
Aprinse-n dorința fierbinte, de a fi dezrobite.

Pumnul de țărână, din glie azi dezrobită,
Găsit-a pacea vieții, atât de mult râvnită.
Grăbind pașii-în spre ziua mare, ziua mântuirii,
Împodobește viața cu rubinele neprihănirii.

Sufletul îmbrăcat în strălucirea veșniciei.
Își poartă veșmântul alb, haina bucuriei.
Și ceasul vieții a pornit precum se știe,
Spre o moștenire veșnică, din a cerului glie.

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Evanghelizare

BISERICA
BISERICAMi-asa de dor de tine,Biserică iubităCând te privesc din ceruriMireasa mea smerită.Ți-am pregătit în ceruriCununi, mărgăritareȘi haine-n pietre scumpeSă fii ca-n sărbătoare.O, porumbiță scump... Citeste mai mult >>
CALEA
CALEACalea nu este abis,Nici întuneric ori neantCând cu Isus ai legământCalea ta e paradis.Numai preda-I a ta viațăCu-a tale năzuinți și gânduriChiar ultima ta tainică dorințaȘi mergi cu El spre înal... Citeste mai mult >>
Tatăl te-așteaptă-n prag!
Întoarce-te la Dumnezeu,Tu, fiu risipitor,Căci fără El ți-e mult prea greuȘi-n lume ai să mori...La ce folos de-orgoliul tăuCând nu ai ce mâncaȘi din desiș ar vrea cel răuSă curme viața ta? ...Nu-i oa... Citeste mai mult >>
Isus nu vrea inimi rele
Isus nu vrea inimi rele,Și pline de necazuri,De aceea el le curățește,Prin Duhul Sfânt le vorbește:Inimă urmează-mă,Numai mie să slujesti,Te potolește să urăști,Căci la porunca mea trăiești.Dacă astăz... Citeste mai mult >>
Ascunde-te în Smerenie
Ascunde-te în Smerenie,Și în lumina Domnului Hristos,Curată să fie mintea ta,Să fii un Credincios.Ferește-te de lăcomie,Și de răutatea lumii,Veghează-ți trăirea,Nu mai da preț minciunii.Bucără-te de v... Citeste mai mult >>
Întoarce-te o, fiul meu
Întoarce-te o, fiul meu,Întoarce-te Acasă!De ce mai stai azi rătăcitPrin lume şi nu-ţi pasă,De tatăl tău îmbătrânit,De-a lui durere, mare?Întoarce-te o, fiu iubitDin drumul de pierzare...Ai cunoscut C... Citeste mai mult >>
Sunetul anilor
Ni se duc anii ca un sunetȘi nu se mai întorc-napoi...Dar nu se stinge-al lor răsunet,În veșnicia de apoi.Ducând cu ei o melodieA unei vieți de pe pământ,Se scurg cu toții-n veșnicie,Trecând în ea, pe... Citeste mai mult >>
Ce dor minunat
Sufletul meu Te dorește. Și ziua și noaptea și-n zoriDe-aceia privesc către Tine, spre cer și stele și nori.Îl simt însetat de iubire, de dragostea Ta cea mai dulceIn inima plină de dor, un tremur ușo... Citeste mai mult >>
Când vei sta la judecată
Când vei sta la judecatăCând vei sta la judecatăfață în față cu Isus,Omule, tu ce-o să aiîn favoarea ta de spus?Căci va fi o zi în caretot ce ai făcut pe ascunsVa ieși la suprafațăși-ți va fi în față... Citeste mai mult >>
Care ți-e scopul?
"Cine ești? Care îți e scopul?"Poate adesea îți pui întrebări."De unde vin? Care îmi e rostul?"Și trăiești o viață plină de căutări.La final, bătrân, te-așezi privind la lunăȘi nu mai vezi vreun rost... Citeste mai mult >>